Etichete
Potrivit unui comunicat, sâmbătă noaptea, un tânăr de 21 de ani a strâns 15 amenzi în doar șase minute!
La ora două și jumătate, conducând agresiv un autoturism în centrul urbei, acesta a trezit interesul polițiștilor de la rutieră.
Vrând să afle cu ce scop se afla acolo, polițiștii au pornit în urmărirea lui.
Deși tânărul conducea neregulamentar cu spatele, schimbând sensul de mers fără semnalizare, nu purta nici centura de siguranță, polițiștii n-au reușit să-l oprească.
Cu poliția după el, omul a parcurs un traseu complicat, greu până și de desenat, dar perfect pentru a aduna sancțiuni după sancțiuni și de șapte ori 60 de zile de mers pe jos!
Nu știm ce fel de bolid conducea, ce viteză avea, știm doar că urmărit de polițiști, tânărul a reușit să producă și un accident. Din fericire fără victime, dar cu pagube materiale!
Performanța?
În șase minute, a reușit să adune 15 sancțiuni în valoare de 11.890 de lei, permisul suspendat pe 7 ori 60 de zile, (420 de zile), dar și reținerea certificatului de înmatriculare a autoturismului.
Urma să mai aflăm și că ar fi fost băut sau drogat și chiar că ar fi fost demn de Guiness Book!
