Etichete

, , , ,


Pe un ”ton” vesel, cel puțin așa îl percep, mă anunță telefonul că săptămâna asta l-am folosit cu 15 minute mai mult (sau mai puțin), decât în precedenta. Amuzată de acest raport, aleg unul din șirul de emoticoane și trec mai departe. Figura se repetă, procedez identic și mi se mulțumește pentru timpul acordat.

După asta, apare o statistică și mai amuzantă. Data viitoare va trebui s-o salvez, că n-o mai găsesc. Din septembrie anul trecut, o aplicație, un omuleț sau un roboțel mă urmărește pas cu pas! Ceasul deștept de pe mână mă anunță câți pași fac în casă ori pe afară.

Ce mă miră însă, tot pe telefon, e lista detaliată: câti kilometri am parcurs per pedes, în câte minute, câți cu mașina mică, câți cu mijlocul de transport în comun, deasemenea cronometrat, măsurat. Ce am vizitat, câte minute am petrecut acolo, în câte magazine am fost și cât am zăbovit! Pe zile, data, ora și minutul.

De unde știe? E destul să am smartphone, ca din buzunarul hainei sau din poșetă să mi se facă jurnalul de activitate?