Etichete

, ,


Dacă am face abstracție de gradul de periculozitate, cazul unui cetățean de 42 de ani ar putea trece drept hazliu.

Legenda nu dă detalii. Nu știm nimic despre el decât vârsta. Și pățania: că în ultima noapte de septembrie și prima noapte de octombrie, omul se plimba prin oraș cu mașina. Polițiștii aflați la datorie, la ora 3,36 l-au oprit, l-au testat cu etilotest, au constatat că acesta avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au reținut permisul de conducere și i-au întocmit un dosar penal, pentru “conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.”

Nu știm ce a făcut, ce n-a făcut până la ora fatidică: 6,05 minute trecute fix, că iar a fost depistat de polițiști. Aceiași sau alții, nu știm. Etilotest, alcoolemie: 0,70mg/l în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal, de data asta nu doar pentru alcoolemie, dar și pentru conducere fără permis!

Și din nou nu știm pe unde a umblat, dar a reușit, ca să fie depistat și pentru a treia oară, la 9 și 40 de minute conducând băut și fără permis, cu alcoolemie de 0,44mg/l alcool pur în aerul expirat.

Isprava sa demnă de Guiness Book s-a încheiat cu o reținere de 24 de ore…Ca să-și revină.

Morala:

Conform legii, oricât de mică este alcoolemia, șoferul rămâne fără permis.