Mai e până la ora închiderii. Supraveghetorul se uită plictisit, de parcă ar zice: acu te-ai trezit și tu? O angajată cocoțată pe un utilaj silențios spală pe jos. La singura casierie deschisă șerpuiește o coadă respectabilă.

Un copil dă buzna printre rafturi. ”Unde sunt cartofii? Cât costă cartofii? Aștia-s cartofi. Cumpăr cartofi. Am bani de cartofi. Cumpăr cartofi.”-îl anunță pe supraveghetor și fuge din nou printre rafturi.

Un tânăr cu câte un bax de apă plată în mână avansează pas cu pas. ”Așa stăteam la carne! De la cinci dimineața la coadă. Și uneori nici nu găseam.”- bombăne. Nu pare să aibă mai mult de 30 de ani, deci n-a stat el la nicio coadă la carne. Ne distrăm că nu-și lasă baxul din mână!

O tusă tabagică face țăndări liniștea de catedrală a supermarketului. Sună reconfortant, îmi amintește de vremurile de dinainte de pandemie.

Înaintea mea o femeie brusc își ridică brațele spre cer, apoi se aruncă peste geanta ei care tocmai aterizase respectând legea lui Murphy. Adică cu deschizătura în jos. Reușește s-o adune, plătește și pleacă în timp ce copilul cu cartofi ajunge înapoi zbierând: am plătit cartofii!