Delectându-mă cu mireasma florală cu iz de fructe ce emană sticluța de parfum, mi-am adus aminte de un alt parfum pe care l-am primit cu mulți ani în urmă de la un cititor fidel.

Obișnuia să mă sune la redacție. Se recomanda cu un nume ciudat, vorbea o română ușor arhaică, deși suna din California. Toată redacția era numai ochi și urechi încercând să prindă câte ceva din discuțiile noastre. Nici azi nu înțeleg cu ce am meritat atenția acelui domn, cert este că un timp îmi urmărea articolele pe care le comenta cu regularitate.

• ”Felicitări pentru ceea ce sunteți și reprezentați, într- o lume în cădere liberă, cu deplină cordialitate…”

• ”În nota obijnuită, un articol inteligent cu implicații psihologice și sociale ce nu lasă nici un dubiu asupra valențelor de excepție ale autorului, Ms Erika Mărginean.”

• ”În rest, articolul în nota obijnuită a publicației: cerebral, la obiect, profesional și care emană simț civic și atașament pentru locuitorii țării.”

• ”Sincere felicitări pentru acest articol de excepție. Dovedește valențe intelectuale cu conotații filosofice și civice puțin comune celor din lumea presei. Fără a acorda elogii nemeritate, nici absolvenții lui John Tech School of Jurnalism, cea mai prestigioasă instituție americană în domeniu, nu s-ar fi ridicat la asemenea standarde. Mă bucur că roditorul pământ al Translvaniei, Falnicul Ardeal dispune de asemenea oameni. De fapt Tîrgu Mureș, după modesta mea opinie, cel mai european oraș din România, merită din plin asemenea talente.”

• ”Îmi permit o umilă sugestie: nu mai admiteți la comentarii persoane care n-au curajul și tăria morală să se identifice”.-mi-a transmis indignat de unele comentarii răutăcioase.

În ziua în care misteriosul meu admirator a apărut în carne și oase, după ce urcase per pedes trei etaje greșind scara, spre dezamăgirea colegilor mei n-a mai urcat alte trei etaje până la redacție. Avea o vârstă respectabilă.

Drept dovadă că totuși s-a ținut de cuvânt a fost cadoul admirat de toți cei prezenți la acea oră în redacție. Am mai primit telefoane, mesaje, critici de tot felul. Dar n-a mai venit nimeni de peste ocean ca să mă felicite, dăruindu-mi o revistă, flori și un parfum!

Într-un număr al revistei Clipa al cărei director era a povestit despre vizita sa în frumosul oraș, despre oamenii cu care s-a întâlnit. Printre ei figura și umila mea persoană.

Nu-mi amintesc exact cu ce ocazie, într-un dialog de la distanță am avut un schimb de opinii diametral opuse. Nu m-a mai sunat.

”Din motive independente de vointa noastra – urmatoarea editie va fi publicata la o data ce urmeaza a fi anuntata ulterior. Pana atunci va recomandam arhiva.”- este ultima postare pe siteul revistei Clipa, Editia: 1228 – 26 Decembrie, 2016 – Anul XXVI.  Mr. Dwight Luchian Patton n-a mai dat niciun semn de viață.