Înainte de a stinge becul am aruncat o privire pe peretele de deasupra dulapului. Așa, din obișnuință. Nu m-am simțit nici privită, nici nu visam cai verzi pe pereți.

Am zis ceva de verde?

Așa. Era verde. Un verde proaspăt, ceva nuanță mai deschisă, dar nu spălăcită. Lunguiață, cu antene, cu picioare…Stătea lipit de perete, contrastând cu albul vopselei lavabile.

I-am transmis telepatic, șezi blând, revin!

Și am revenit cu mătura cu coada lungă. Am trecut în revistă cu viteza lui Gipity cam ce aș putea lua cu mine ca să-i vin de hac vizitatorului nepoftit.

Înarmată cu mătura, din prima am reușit să-l agăț printre firele de plastic albastru ale măturii cu coada lungă.

Avansând cu mare grijă, am ajuns pe balcon de unde i-am dat drumul din mătură, înapoi în natură.

Biata lăcustă! O fi fost o refugiată din occident!