Prima dată nu m-am prins. Chiar mi s-a părut interesantă ideea de a fi plimbată un picuț cu targa. Cel puțin așa mi-au zis femeile care m-au acostat în curtea cea mare. Mai erau și alți copii, dar m-au ales pe mine. Probabil aveau barem la greutatea ce trebuia să trambaleze.

M-am dus cu ele. În curtea spitalului, în spate, pe terenul de sport. Mi-au dat indicațiile necesare, eu trebuia doar să le execut întocmai și …la timp. Abia după ce am acceptat propunerea am realizat că ăștia se jucau de-a salvatorii.

Erau voluntari de la Crucea Roșie. Eu trebuia să mă prefac, că am căzut ca să-mi pună atele și fașe ba pe picior, ba pe braț, ba să mă bandajeze pe cap. Nu mi-a mai plăcut. Apoi m-au trecut peste obstacole cu targa! Mi-au zis să stau locului ca să nu am nevoie de adevăratelea de bandaje!

Se agitau în jurul meu, schimbau comenzi scurte între ei, ba se făcea că este nu știu ce fel de atac, ba că e cutremur!

După ce am scăpat cu bine din marea aventură, nici că m-am mai lăsat prinsă! Cum intra echipa de voluntari pe poarta cea mare, cum mă ascundeam în dulapul cu haine de unde nu reușeau să mă ademenească să mai ies cu toate dulciurile, amandinele din lume!

Doar după ce s-a închis poarta după ei, am mai ieșit din ascunzătoare! Așa că să nu vă mai mirați de ce nu m-am dus la Medicină!