Farurile mașinilor încolonate de la un semafor la altul, par mărgele aliniate pe străzi. Zic eu, de meserie pieton. Blocaj, aglomerație, nervi, bară la bară ar spune conducătorii auto.

-Sunteți supărat?-îl întreb pe cel de la volan.

-Nu sunt supărat. Zice omul și nu trec două secunde, iar scoate un oftat. Un pufăit de nemulțumire.

-Nu vă simțiți bine?-insist eu, tot mai îngrijorată de starea omului.

-Mă doare un pic capul-a răspuns, verificându-și din nou telefonul.

-Să vă dau un algocalmin?

-Nu, nu folosesc medicamente. Mă apucă din când în când, apoi îmi trece.

-Migrenă?-continui să-l bat la cap, ca să-l țin treaz. Îngrijorător de greu reușește să-și mascheze căscatul. Oftatul. Verifică din ce în ce mai des telefonul. Oare mai ajung la destinație?

-Nu-i migrenă, sunt obosit. Mă obosește circulația asta!-spune întorcându-se spre mine.

Ajungem într-o porțiune de drum mai aerisită, omul accelerează. Oftează, cască, pufăie.

Din stație vocea dispecerei repetă neobosită adrese detaliate, de parcă solicitanții ar vrea taxiul la ușa apartamentului. În surdină se aude muzică de la un post de radio. Ceva emisiune aniversară.

Incredibil! Am ajuns teafără și nevătămată la destinație.

După un timp, revin și iau prima mașină din coloană.

-Vă mai doare capul?-îl întreb recunoscându-l pe cel de la volan.

E mai bine acum – răspunde mirat văzându-mă că revin atât de repede. El știa din copilărie că la dentist stai mult și te doare!

Mai rar, dar mai cască discret, oftează, se uită la telefon. L-aș diagnostica fără să greșesc că suferă de ”la maladie d’amour.”

Cu toate acestea, nu-mi mai fac griji.