O străduță cu câteva case particulare stă uitată printre blocurile comuniste. După colț, tronează o căsuță în fundul curții, construită după regulile vremii. Nu are pivniță, decât pod. O cărare pavată cu dale duce de la poarta străjuită de doi tuia până la nelipsita vița de vie din fața casei.

Curticica împrejmuită cum altfel decât cu un gărduleț, din iunie până-n toamnă atrăgea trecătorii care nu puteau trece fără să admire explozia de culori a trandafirilor, înșiruiți exemplar în răsaduri păzite de piticii de grădină!

Mândru de trandafirii săi, nea Imi își îngrijea răsadurile nu doar cu pricepere, dar și cu mare drag. Așa cum îi șade bine unui erou al muncii în Întrecerea Socialistă.

Unicul său fiu, pasionat de motoare, de călătorii și neînțeles de regimul comunist, după două tentative de a părăsi țara, a fost prins și arestat. Liber, dar bolnav, a sfârșit între patru scânduri. L-au plâns cât l-au plâns soția, copila și nea Imi, dar maică-sa n-a putut trece peste pierderea băiatului.

Nora cu nepoțica s-au mutat. Piticii, trandafirii, totul părea neschimbat. Doar trecătorii care se mai opreau la gărduleț șușoteau îngroziți: ați auzit că nevasta lui nea Imi s-a spânzurat?