Familia adunată în sufragerie așteaptă de câteva minute bune în fața televizorului. E un serial bun, un film sau ceva spectacol transmis de nemți, de turci sau de unguri. Cam astea sunt posturile pe care le prindem pe lângă cele două programe ale Televiziunii Române.

Antena cu care prindeam doar posturile locale a fost ancorată pe acoperișul blocului. A fost mărul discordiei multă vreme, ba pentru că a găurit covorul asfaltic, ba pentru că se încurca cu antena vecinului.

Odată cu apariția televizorului color a apărut și antena tip ”lighean”, manevrabil manual, de pe balcon. Un lighean pentru cele trei scări de bloc. Distracția începea când venea la ușă nea Cutare de pe scara a treia că el ar vrea un film de la nemți, de pe scara doi suna la telefon tanti Mița că la unguri e serialul ăla cu…cum îi zice, iar copiii cereau desene animate!

Neavând telecomandă, indiferent de vreme, cel care era de serviciu la mânuit lighean ieșea pe balcon și executa indicațiile celor din fața televizoarelor. Cam rece fierul iarna și trebuia finețe, ca să nimerești satelitul!

-Ce faci, omule! Numai purici bagi?-strigă cel din cameră.

-Stai așa! Nu, înapoi, un pic la stânga…mai, mai…Ufff. Ți-am zis las-o așa! -vocifera cel care se credea cel mai priceput la agățat posturi străine.

-Vezi, dacă n-asculți! Nu se mai vede! Asta e! Hai, că începe Telejurnalul!