Cadoul de ziua mea, un smartwatch de care nu m-am despărțit de trei ani deja, decât pentru cele câteva minute când l-am pus la încărcat, mi-a pus răbdarea la grea încercare.

Pentru că n-am rezistat tentației de a pune degetul pe ”resetare”-mi-am irosit câteva ore prețioase din noul an. Recunosc, am făcut o prostie. Îmi asum! Că tot se poartă.

E și enervant, dar am o răbdare aproape de cămilă, o îndărătnicie de -ziceți voi de care, și așa mai departe.

Am încercat, dar nu-i chip să-mi recuperez contul. Am pierdut astfel toate medaliile cu felicitări pentru numărul de pași, datele despre orele de somn, pulsul, saturația de oxigen, stresul, vremea, lanterna, căutarea telefonului și mai știu și eu ce avea ceasul meu deștept!

Nimic mai simplu, ați putea zice. Scanezi codul QR și gata! Uite că la mine nu merge. Id-ul ceasului aș putea să-l trec, dar nu văd unde. Numărul meu de telefon zice că-i folosit. Cum să nu fie, dacă e al meu? Adresa de email, tot așa. Să- mi amintesc când mi-am deschis cont? Am nevoie de ajutor? Mai întrebi?

Ok. Și-mi dă niște puzzle de rezolvat, dă click în ordine! Unde?? După câteva încercări înțeleg ce vrea. Merge treaba. Romgleza nu e limba mea maternă! Ne jucăm de-a răbdarea. Să vedem care cedează primul. După ce convenim că nu sunt născută pe 1 ianuarie 2024, vine cu propunerea să-mi trimită un cod prin SMS.

Încercăm și asta. Generos din fire îmi lasă 10 minute pentru spinoasa problemă. Nu știu de ce nu-i convine și -mi propune (ordonă!) să mai încerc odată că n-au trecut cele 10 minute. Și îmi trimite alt cod. Vă puteți imagina că nu mă las. Mai încerc, deși nu mi se pare logic să țin ÎNCHIS ceasul în timp ce telefonul încearcă să -l asocieze?! Sunt unul lângă altul, dar nu se găsesc nici închis, nici deschis!

Pe scurt, ca să-mi schimb parola-pe care, evident, am uitat-o, trebuie să fac o solicitare (o fi vrând și dosar cu șină?) și în trei zile se rezolvă!

Ca să scurtez: doi deștepți (ceasul și telefonul) vor să mă scoată din sărite! Ei nu știu ceva. Cu prostul nu te pui! De obicei. De data asta însă cedez.

Ce mi se pare peste poate, când hackerii fac și dreg, nu-i nicio problemă. Iar mie-mi pun piedici peste piedici! Auzi, să nu creadă că eu sunt eu! Am cedat, că până la urmă m-ar convinge că nu sunt eu!