Atât de rar trecea câte o mașină pe străduța din spatele blocului nostru încât copiii băteau mingea toată vara pe carosabil! Trotuarul era aproape inexistent, cartierul fiind încă în plină construcție. Cu toate acestea a fost de ajuns o singură mașină care să urce panta și să ia pe capotă un biet biciclist ca să-l depună apoi în cap!

În fața blocului se intindea ditamai bulevardul cu patru benzi de circulație. Majoritatea locuitorilor erau angajați ai unor fabrici și uzine, proaspăt sosiți din toate colțurile țării, în căutarea unui trai mai bun. După Revoluție unii au rămas, alții au plecat. Aproape zilnic vedeam printre blocuri camioane încărcate cu mobilier, covoare, lăzi și plante de apartament. Blocurile comuniste își schimbau locatarii.

Dimineața și la prânz, porțiunea de la o intersecție la alta a bulevardului, arăta ca la demonstrație. Ca turmele de oi, treceau de- a valma școlerii, grăbindu-se spre școală, ori venind agale către casă. Singuri ori însoțiți de bunici și părinți treceau strada la fel de dezordonat. Nerespectând nicio regulă. Asta până când într-o dimineață s-a întâmplat ca un copil să fie accidentat de o mașină!

Am sunat la Poliție, revoltată din cale afară și am cerut să se amenajeze o trecere de pietoni! Vă vine sau nu să credeți, s-a întâmplat minunea! Fără să-mi pretindă dosar cu șină, în scurt timp a apărut Zebra. Mai întâi una obișnuită. Niște dungi albe pe asfaltul negru. Apoi tot mai colorate, tot mai frumoase. Mai nou pe lângă dungile pe fond roșu și dungile albe au pus și încetinitor de viteză, marcat cu galben țipător!

Anii au trecut. Lumea s-a mai civilizat. Nu mai vezi turme de oi pe bulevard, dar Zebra mea rezistă!