Văd o ușă cu geamuri mari, transparente și niște afișe cu numere de telefon, multe, multe numere și o atenționare: nu intrați cu animale!

Brusc picioarele-mi prind rădăcini: la cine se referă mesajul? Îmi amintesc odată demult am fost mușcată de un câine maidanez, puțin turbat, astfel părea după toate semnele, spuneau avizații.

N-am vrut să-i fac rău! Mă credeți? I-am dat jumătate din sandwiciul meu și o bucățică de ciocolată. Părea că se uita la ciocolița mea. I-am dat-o și când nu reușea -o nimerească cu botul, deja saliva de poftă, am vrut să-i o pun mai aproape….și ? Vă vine să credeți? Nemernicul, a mușcat mâna care îl hrănea!

Timp de două săptămâni apoi burta mea a jucat rolul acelui cerc în care arunci cu săgeți. Darts. Zilnic câte o injecție…Când ne vizita vecina începeam să latru pe un ton subțire! Glumeam, desigur, dar vecina se speria! Dacă vaccinul antirabic n-a fost suficient testat? Dacă am întârziat cu antirabicul?

Deschid ușa, face un clic infernal, salut politicoasă cum am fost învățată, în timp ce ușa se trântește în urma mea cu o bubuitură de zile mari. Nu cred să-mi fi răspuns careva la salut, dar jur că toți s-au strâns mai frățește, formând un zid de nepătruns, brusc solidarându-se cu toții împotriva dușmanului comun.

De data asta le-am jucat un renghi. Nu m-am oprit la ușa pe care o flancau cu strășnicie, m-am dus hotărâtă mai departe!