Etichete

, , ,


Se pare că s-au aliniat planetele ca să mă boicoteze! Toată după-masa am pierdut-o încercând să-mi pornesc calculatorul, apoi să-i dovedesc că nu sunt robot, să-i spun că nu am timp de apdatarea acum, s-o lăsăm pe mai târziu. De parcă ai avea cu cine vorbi! Cum mi-am întors privirea de pe ecran s-a apucat de treabă, interzicându-mi să-l opresc.

Am revenit cu forțe noi, am încercat să trimit un email, proastă idee. Din două încercări am reușțit să-mi blochez două conturi. După ce l-am convins că nu sunt robot și am reușit să-l impresionez cu super puternice parole, am ajuns înapoi de unde am plecat. Să facem update! Nu vreau ! Nu acum!

Am de trimis un email urgent! Bine, părea că mă lasă, trimit emailul , îl văd, apoi dispare fără urmă. Emailul pe care-l așteptam a fost trimis, dar n- a ajuns.

Cum de mai am răbdare, nu știu. Acum sunt pe avarie. Mâine e o nouă zi. Nu sunt robot și mă lupt cu un robot care nu pricepe că EU am încercat să accesez google, că EU mi-am schimbat parola, că EU n-am de gând să mă las.