A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti! A fost odată o cetate medievală, devenind neîncăpătoare, după câteva sute de ani, a ajuns să fie înconjurată de orașul ce creștea tot mai mare.

Într-o dimineață, departe de cetatea medievală, trecea o fată. Deodată ea auzi un miaunat pe o voce subțire, subțire și tânguitoare. N-a fost ușor de localizat de unde anume venea miaunatul. Tânăra deși se grăbea spre facultate, a început să-l caute. N-a trecut mult și de sub o mașină parcată a apărut un pisoi nu mai mare decât un ghemotoc de lână neagră, pe patru piciorușe subțiri, rezemat de o codiță tot neagră privind-o cu niște ochișori ca două perle. Cu pași mărunți, dar hotărâți s-a apropiat de ea și …atât a fost!

Dragoste la prima vedere! Studenta l-a luat cu ea în sacoșă, lângă caiete și abia a mai avut răbdare ca să ajungă acasă de la cursuri. Bietul pisoi a mai plâns un pic apoi s-a cuibărit într-un colț de sacoșă și a dormit liniștit cum nu mai dormise de când a fost abandonat în parcarea de lângă biserică.

De aici încolo pisoiul a avut o viață de vis. Vizite la veterinar, vaccinuri, deparazitare, bobițe alese, răsfățat cum n-a mai fost până într- o zi când…ceva s-a întâmplat. Studenta a început să-l lase în custodie pe la vecini. Odată. De două ori. Tot mai des, până când s-a aflat motivul înstrăinării. Așa cum se mai întâmplă în viață. O nouă iubire. Un buldog francez!

Bietul pisoi! Născut într-o familie necunoscută, abandonat sub o mașină, crescut de o studentă, lăsat la o vecină, răsfățat cum n-a mai fost, inexplicabil sau nu, atras de lumea mare, rar dormea noaptea acasă. Curios din fire, ademenit de niște copii, a rămas închis trei zile într-un apartament ai cărui proprietari plecaseră în excursie. Recuperat din detenție a stat cuminte un timp, apoi iar s-a aventurat prin cartier. Flămând și obosit dormea aproape toată ziua ca noaptea să dispară pe căi necunoscute. Dimineața era la ușă, atât de frumos se cerea înăuntru, n-aveai cum să-l cerți! Făcea turul de onoare pe la picioarele stăpânei, mânca și se urca în culcușul său, monument al cumințeniei!

Același scenariu se repeta până când într-o dimineață n-a mai venit la ușă. Doarme la umbră, sub balcon! La prânz? Doarme! Își doarme somnul de veci!

Așa cum a apărut într- o dimineață într-o sacoșă, peste câțiva ani a plecat, tot într-o sacoșă. N-am știut de unde a venit și n-am aflat unde a plecat. Ajutat. Mult timp după aceea îl mai auzeam plângând la ușă. De un timp nu-l mai visez, dar nu l-am uitat.

Aceasta a fost povestea lui Noir!