Anunțată periodic, ilustrată cu imagini înfricoșătoare de unele posturi de televiziune, ploaia în cele din urmă a venit.

N-a fost prima ploaie din an, a mai picurat de câteva ori, dar numai noaptea. Ziua nu era nici urmă de ea.

Azi în schimb, așa mai spre seară, norii care s-au strâns de ieri la o ședință de lucru, împrăștiați apoi de croncănitul ciorilor, azi au revenit pe furiș ca să spele colbul străzii.

Adăpostită sub umbrelă, am coborât câteva trepte și am urcat alte câteva cu gândul la Samy. Oare cum își face plimbarea de seară pe ploaie: Că doar nu -i poți da nici umbrelă și nici pelerină de ploaie. Ce ar zice trecătorii văzând un bichon maltez țopăind prin băltoace sub o umbrelă portocalie?

Cum hălăduiam eu așa sub umbrela mea portocalie, am trecut pe lângă o parcare tip copertină. Printre mașinile frumos aliniate, pe locul rămas liber niște adolescenți stăteau de povești. Costumele lor unisex cu glugă nu ar fi divulgat dacă sunt doar băieți sau sunt și fete printre ei.

Vocile însă n-au păstrat niciun secret. Cel puțin una dintre ei ar fi fost reprezentanta sexului slab. Sau frumos. Povestea ceva foarte palpitant, presărat cu savuroasa expresie ”ce PLM”. După voce, sigur nu avea așa ceva în pantalonii de trening. La întoarcere, am auzit-o din nou, rostind aceeași expresie, pe același ton. Mi s-a părut că se lăuda ori cerșea atenție folosind un tic verbal. Ploaia care va veni le va potopi pe toate…