Vă mai amintiți când ați scris ultima scrisoare? Nu mă gândesc la cea de recomandare, nici la cea de intenție… vă întreb de o scrisoare scrisă de mână, pusă într-un plic timbrat pentru a fi trimisă celor dragi?

Cine-și mai amintește! În era tehnologiilor avansate?!

E mult mai simplu și incomparabil mai rapid să trimiteți un mesaj de pe telefonul mobil-chiar și cu exasperantele prescurtări și codificări ale noului limbaj, născut peste noapte, nu-i așa? Sau-grație tagmei lui Bil Gates-de pe messengerul de pe calculatorul personal!

Trăim într-o lume, care pe zi ce trece se delimitează tot mai mult de cea reală și muritori de rând ce suntem, cădem în capcana Timpului și a Virtualului. Parcă nu ne mai putem desprinde de pe scaunul din fața calculatorului. Suntem prinși, dirijați, manipulați de monitor. Piuituri scurte scurte ne trezesc atenția, e un nou mesaj, o scrisoare electronică sau cineva de peste Ocean ne cere să-l acceptăm în rândurile prietenilor noștri…

Spunem prieten, unora pe care nu i-am privit niciodată în ochi. Dar ne sunt prieteni, pentru că ne sunt alături după ”un dublu click dreapta de pe ce șoricel” sau ne răspund imediat ce ajung înapoi la calculator.

Deși calculatorul ne poate ajuta sau chiar înlocui la plata facturilor, la cumpărături, mai are unel lipsuri.

Cine știe peste câtă vreme nu va mai trebui decât să ne gândim că am făcut o baie reconfortantă și calculatorul virtual va afișa pe monitor DONE. Gândit și făcut! Până atunci se mulțumește cu puțin. Ne-a creat dependența. De la mic la mare, vârsta chiar că nu e un impedimen, toată lumea bate tastele de parcă am fi neam de dactilografe.

Am văzut un bătrânel, vioi în gândire, deși cărând pe spinarea gârbovită povara zecilor de ani, interesându – se cum se salvează un fișier pentru că la asta mai are de învățat.

Copiii de la grădiniță învață primele cuvinte în engleză , tot din domeniul informaticii. Ajunși la școală intră și ei în cercul vicios. Nu se mai împrumută cărți de Jules Verne-chiar dacă sună tentant ”Vacanța de doi ani” sau ”Căpitan la 15 ani”-dar se plătesc și prăjituri și câte un suc celui care face rost de Unfderground sau DOOM2. Jocuri de pe calculator. Unele atât de bine realizate, atât de verosimile, încât cu greu se poate deosebi ficțiunea de realitate. Totul fascinează: designul, culorile, sunetul, muzica de fond, acțiunea palpitantă…QWERTY și un mouse dacă ai, placă video și de sunet, adică un calc performant-cum ar zice cunoscătorii și nebunia poate să înceapă!

Anul trecut a circulat știrea despre un copil de 12 ani, care a uitat să se mai oprească din Jocul cel mare cu Viața! A murit în urma unui infarct provocat de stresul jocului….așa spune legenda.

Asta nu înseamnă cu jocurile video ucid. Dar pot provoca efecte fatale pe un fond de afecțiuni nedepistate la timp. Orice poate crea dependență la om. Probabil așa am fost programați, ca să nu rămânem reci la provocări. Și odată intrați în horă, jucăm!

La treabă. că pauza s-a terminat!

(PS: 27 oct. 2006, Zi de Zi)