Azi chiar m-am grăbit. M-am trezit cu noaptea-n cap ca să mă pregătesc de ziua cea mare. După lungi pregătiri cu alergături pe la croitoreasă, fotograf și coafor, am ocolit aproape fluierind curtea cea mare a școlii și am ajuns la timp.

Coridoarele răsunau de voci gâtuite de emoție, intonând Gaudeamus igitur. Smiorcăituri, batiste, șuvoaie de lacrimi. Încerci dar nu -i ușor să rămâi indiferent la cuvintele dirigentului. Vorbe de încurajare, ne așteaptă viața cu V mare…Le-am mai auzit, la fel sau pe aproape, la fiecare etapă de când am început școala. Abia când am ajuns la rând pentru felicitări am realizat că din buchetul meu imens n-a mai rămas decât o garoafă!

Careul în curtea cea mare, profesori, elevi, rude și părinți. Acasă covor roz din petale de bujor, tort de frișcă cu căpșuni, seara banchet la Cantina studențească. Tort de cicocolată, un păhărel de coniac, dans și voie bună, dacă reușești să uiți că greul de abia de acum încolo vine. Nu știu cine a ghicit să chefuiești , să bei pe pielea ursului din pădure! Bacul pare floare la ureche față de examenul de admitere la facultate. La Bac eram noi între noi, la facultate 11 candidați suntem pe un loc!

Pe fundal îmi sună în ureche ”Ani de liceu…”de Enache-Bogardo. Încerc niște versuri, număr silabele și le tot rotunjesc…apoi pun punct. Parafrazându-l pe Eminescu, nu-i ușor a scrie versuri când ai prea multe a spune…