Fac slalom printre mașinile parcate pe trotuar. Dacă încap pe lângă peretele blocului trec pe la botul mașinii, unde nu, ocolesc pe la spate. Ajung pe porțiunea laterală a blocului, străjuită de gardul viu, recent toaletat. Amănunt demn de menționat pentru că astfel am ocazia de a călca peste resturile vegetale intrate în procesul de putrefacție, iar mirosul de iarbă proaspăt cosită, udată de ploaia de ieri, începe să emane un miros de grajd. Firma de salubritate care răspunde de curățenia stradală se pare că n-a ajuns încă în zonă.

Scăpată cu succes din strâmtoarea de mai sus, doar un pas reușesc să fac pentru că o șoferiță începătoare reușeșește performanța de a se urca din prima încercare pe trotuar, ocupând ultimul loc liber, fără drept de apel. Mă opresc, crezând că după ce coboară, va închide portiera ca să mă strecor și eu între mașină și gardul viu. Greșit!

A deschis larg ambele portiere, și-a aprins o țigară subțire și lungă, a scos telefonul ca să raporteze probabil că a ajuns cu bine. Mă uit la ea, nu pricepe ce vreau. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

Femeia fumează, își admiră mașina ce tronează pe mijlocul trotuarului ca un albatros gata de zbor. Cobor de pe trotuar cât pot de aproape de bordură în speranța că mașinile care urcă reușesc să mă evite. Șoferii care dau mărunt din buze oare se roagă ori îmi bagă ceva carne în frigider?

Șoferița cu biberon pe parbriz…ce credeți, doar atât o duce capul ori e nesimțită?