La umbră e chiar plăcut încă. Oricât de matinală aș fi vrut să fiu, soarele tot mi-a luat-o înainte. După câțiva pași mă așez pe o bancă. O doamnă-ciudată expresie dacă ne gândim că doamnele adevărate nu practică strigătul peste deal- din a doua încercare mă face să înțeleg ce vrea. Nu. alt coafor nu e prin zonă. Nici cosmetică. Concluzia: mai are de așteptat până la ora deschiderii. Ora coafezei, pentru că ora de deschidere trecuse deja.

Pe o bancă alăturată o octogenară nonconformistă, cu pălărie albă pe cap, cu un picior rezemat pe băncuța din față are chef de povești. Întâmplări savuroase, picante pe alocuri, chiar prea picante pentru a fi redate aici. Rețin totuși o replică, mi s-a părut haioasă. Bărbatul ei, beat criță, ajunge noaptea pe la două la ușa casei, bate în ușă și strigă la ea: de unde vii la ora asta?! S-au încurcat replicile!

Vecinul, octogenar și el, dar de o vioiciune de invidiat, raportează regulamentar despre scopul și durata vizitei atât de matinale. Trece în revistă și nemulțumirile sale despre furnizorii de energie, cifre, tarife, denumiri de firme. Pe când să-i critice cu ură proletară pe indisciplinații care consumă apa dar nu raportează cât au consumat…se întâmplă minunea! Mă salvează protestul bichonului. Are o treabă de rezolvat!