După lupte seculare care au ținut câteva mandate de primari vechi și noi, a răsărit soarele și în urbea noastră. Cu alte cuvinte circulă autobuzele cu o ritmicitate cum n-am fi visat! Electrice 100%, hibride sau pe stil vechi, mijloacele de transport în comun ”conectează orașul”.

Mă urc într-un astfel de autobuz, curat, ediție nouă cu șofer nou și el. Nu-l văd, dar bătrânica din fața mea mi-l descrie după a doua zdruncinătură. Și-și varsă toată supărarea produsă de șoferii de azi, din lumea de azi cu susu-n jos, că nu mai există politețe, bun simț, că ăsta închide ușa chiar în fața femeii cu copilul mic în brațe, că nu le pasă, că de nu era omul acela care a prins-o din spate, tot așa la o frână, acum cine știe pe unde ar fi fost, că și așa o mai dor genunchii, ce tare s-a lovit că șoferul cel rău a băgat frână după frână, nuuu, ea nu se mai ridică de pe scaun până ce nu se oprește în stație! Până ce nu stă! Să aștepte!

Am tot aprobat dând din cap, ca să nu-i întrerup tirada, dar când să mă ridic de pe scaun, m-a prins de mână:

Nu vă ridicați! Nu! Numai în stație!

Și m-a ținut așa cu mâna ei firavă, ridată, atentă la zgomotul motorului, apoi mi a dat drumul:

Acum. Acum vă puteți ridica!

I-am mulțumit în grabă, rămasă ultima la coborâre…cine știe ce se putea întâmpla! Dacă la volan era chiar șoferul cel rău?