Etichete

, , ,


În ultima perioadă apar zilnic oferte de locuri de muncă pe pagina de socializare. Destul de bizare, dar se găsesc destui care ”pun botul”, cum s-ar spune în cartier.

Un tip, pe nume Ronald George,(care dintre ei, că sunt cel puțin 30 pe facebook), vine cu oferte. Dacă ești interesat, nu ai decât să-i ceri prietenie, că-ți va explica el ce și cum.

Vă vine să credeți că sunt printre noi șomeri pe care nu-i sperie să lucreze de acasă, chiar și” împachetat”. Că asta li se cere pentru 3-4 lei. ”Caut oameni care sa lucreze de acasa impachetat. Salarizare de la 3,000 lei la 4,000 lei”. Sună destul de înfricoșător!

Dacă la început căuta la persoana întâi singular, în următorul anunț trebuie să fi fost cel puțin doi. ” Căutăm femeie de servici PTR cofetărie . Salariul este de 3000 lei plus bonuri de masa in valoare de 30 pe zi. Program de 8 ore doar sch 1.” Celor nefamiliarizați cu abrevieri PTR = pentru, sch.= schimbul. Ce o fi ”30 pe zi”, nu putem decât să bănuim.

Într-un alt anunț: din nou singur, angajează vânzătoare fără experiență, în magazin de haine, opt ore pe zi și weekend liber. Ar fi vrut să dea mai multe detalii apoi s-a răzgândit. Trimite-i cerere de prietenie…Să vă fraierească în privat!

Dacă nici asta nu vi se pare destul de ”cool” vedeți că se caută agenți call center de la domiciliu! Part time sau full time. Plata ajunge la 40-60. Nu mă întrebați ce, că nu se știe.

Râdem și glumim, dar nu-i de râs. Credulii care nu observă exprimarea greșită, cuvinte prost traduse, dar visează joburi ușoare, bine plătite, pot cădea în plasa țeparilor!