Etichete
Nu pot generaliza, dar am destule exemple că omul de rând e supus la nenumărate probe de rezistență. De pildă la casa de pensii. Dacă tot e la ordinea zilei recalcularea pensiilor. Ați observat că aceste case de pensii funcționeazăde regulă în niște clădiri frumoase, cu holuri încăpătoare, cu ghișee la parter? Bine, cu excepția biroului unde se depun dosarele de pensionare sau mai nou, reclamațiile după recalculare.
Domniile voastre poftiți la etaj!
Acest birou se află la etaj, departe de ochii indiscreți ai vreunui control. Seniorii stau înșiruiți pe treptele unor scări ce duc în acest birou direct de pe ultima treaptă. Se deschide ușa și seniorul trece sau nu proba de rezistență fizică!
Analize de laborator
Alt test -indiferent de vârstă- se dă la analizele de laborator. Nemâncat, trezit cu noaptea în cap, cetățeanul așteaptă să-i vină rândul. Oricât de mult s-ar fi străduit, n-a fost să fie primul. Sunt vreo zece înaintea lui. Toți se plâng, toți se vaită de ceva. Unii sunt cu acte în regulă, alții urmează să fie declarați pacienți. Depinde de rezultatul analizelor de sânge.
Control medical
Probă de rezistență. Coridor îngust îndesat de pacienți, de data asta. Trei scaune, toate ocupate, mulți stau rezemați de perete, pe bastoane, dacă au. Fiecare nou venit e primit cu un fel de ură nedisimulată. Nu se răspunde la salut, din oficiu. Instinctiv se restrânge grămada lipită de ușa cabinetului. Da, avem programare. Da, ne-au luat cardul. Zboară replicile printre dinți. Căldură mare. Nici urmă de sursă de aer. Când se deschide ușa cabinetului, brusc se animă atmosfera. Vreau doar să vă întreb…Următorul. Pacientul intră. Și scena se repetă. Cei care trec testul de rezistență, revin și luna viitoare.
Cumpărături online
Faci cumpărături online. La ora 14 ești informat că față de ora estimată mai ai de așteptat zece minute. Apoi încă zece. Apoi se face ora. Apoi te mai informează că din păcate nu au găsit curier, apoi că au estimat greșit ora de sosire, dar acum chiar că va veni. Peste o juma de oră. Și nu renunți la comandă pentru că banca ți-a blocat suma din prima secundă! Probă de rezistență.
