Fata nu știa încotro s-o apuce. Deasupra capului, cerul înstelat. Sub picioarele goale simțea iarba pe un pământ ce părea arat. În stânga ei malul mărginit de boscheți, dincolo de ei curgea râul adânc și întunecat. Pe dreapta nu se vedea ce era, în fața ei, undeva în depărtare se vedeau niște luminițe, probabil de la o casă.

Își simțea inima bătând cu putere. Dacă vine gașca de șase? Pe cel cu părul scurt l-a învins, pletosul era mai înțelegător, dar cu gașca, nu se știe! Și-a ridicat ochii spre cer și a cerut ajutorul divinității. La cei 17 ani ai săi nu știa decât să-l roage pe Cel de Sus așa cum ți-ai ruga un prieten. Ajută-mă, te rog!

Continua să meargă împleticindu-se prin iarba deasă, cu sandalele și aparatul ăla mare de radio, cum era să-l piardă? Nu se auzeau decât greierii, luminițele de la casă păreau să fie tot mai departe…

La un moment dat și-a auzit numele. Nu-i venea să creadă. Cine s-o strige în pustietatea aceea? Erau voci de băieți. Dacă a venit gașca de șase nemiloși? Ei nu-i știau numele. Așa cum nici vâslașii nu-i știau. S-a oprit din mers, crezând că i s-a părut doar.

(vezi continuarea.)