Subiectul arzător la ordinea zilei, imediat după indundațiile din Europa, este pensia recalculată. Noua lege a pensiilor intrată în vigoare pe 1 septembrie a preluat unele prevederi din vechea Lege 263/2010, dar multe nu se mai găsesc în Legea 360/2023.

Ca să nu repet nemulțumirile despre care am tot auzit la dezbaterile televizate, mă refer doar la un aspect de care mi-am amintit zilele trecute. Ani de zile în serile cețoase de toamnă sau de iarnă orașul mirosea a castane coapte sau a ceva înțepător, neidentificat despre care se spune că ar veni de la combinatul chimic.

Când era senin, se vedeau diferite culori ca de acuarelă pe cerul albastru, ieșind dintr-unul din turnurile de răcire ale platformei industriale. Uneori se auzeau șuierături asurzitoare, mai ales spre disperarea celor care locuiau prin apropiere. Alteori un fum alb, gors acoperea cerul, nu era nimic grav, erau doar aburi.

În anii 60 când au început lucrările de construcție a combinatului, platforma a asigurat o pâine sigură sutelor de muncitori. Mai târziu când a început să producă îngrășăminte chimice în ciuda tutuor nemulțumirilor, miile de angajați care aveau salarii bune, bonuri de masă, prime de Paști și de Crăciun nu ar fi fost de acord cu închiderea combinatului pentru nimic în lume.

Nu detaliez soarta combinatului, doar reamintesc acea posibilitate din vechea lege care permitea reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizare. Condiția era să fi locuit 30 de ani în zone afecate de poluare. Interesant de remarcat că autoritățile încercau să demonstreze prin panouri și statistici că nu avem de a face cu poluare, în timp ce legea venea cu o listă lungă de localități considerate contaminate de pe o rază de 8 km.

Doar zic, nu dau cu parul. Ce va fi? Nu știu!