Etichete

, , , ,


Prefer prăjiturile făcute în casă, dar se întâmplă să mi se facă poftă de câte un dulce de cofetărie. Recent mi s-a pus pata pe New York, prea mic pentru un preț din ce în ce mai mare și nici nu se găsește oriunde. Cel puțin nu pe lângă scara blocului. Din fericire!

O altă ispită, mult mai colorată, apetisantă, ambalată în cutie transparentă, două bucăți ca să nu se plictisească și muuult mai ieftină decât New Yorkul, e Savarina!

Îmi place sucul de caramel cu aromă de rom, în care stă ancorată cât de cât Savarina. Aceasta uneori se lasă rezemată de colega de ambalaj. Se susțin cu talent sub greutatea dozei generoase de frișcă, peste care tronează un acoperiș din același aluat ca restul, uns cu un strat gelatinos roz, ca să pună în mișcare papilele gustative odată cu imaginația.

Spre deosebire de data trecută când n-am rezistat tentației de a-mi pune în coșul de cumpărături o cutie cu Savarine, azi am citit și eticheta de pe ambalaj.

Dacă data fabricației e 22 septembrie, iar termenul până la care ar trebui consumate e 7 octombrie, e de la sine de înțeles că fără E-uri nu ar putea rezista! Și are…Agenti de îngroșare, emulgatori, stabilizatori, antioxidanți și colorant, din caroten obtinut din morcov. Sunt 11 E-uri, dar Savarina deși nu mai are forma de pe vremuri, gustul chiar seamănă. E de la Erika!