M-am născut într-o familie normală, iubitoare și democratică. Ne tutuiam cu părinții, spre stupoarea unora care foloseau persoana a II-a plural față de părinți, dar în lipsa lor îi numeau ”Bătrănii”!

Nu-mi amintesc prea bine ce însemna educație pe vremea aceea, știu că trebuia să ai cei 7 ani de acasă, probabil de aceea am fugit de la grădiniță, ca să nu-i fac prin corespondență! Trebuia să-i salutăm frumos pe domnii și doamnele cu care ne întâlneam pe stradă. Având câteva cazuri la activ când refuzam să execut ordinul: salută frumos, Erika!, mama obișnuia să mă atenționeze din timp, strângându-mi mâna , ceea ce însemna atenționarea, dacă nu mai avea timp să-mi strecoare îndemnul mascat de un zâmbet.

Cu timpul am început să citesc paginile unor reviste despre educația copiilor, problemele cu care se confruntă femeia muncitoare și alte asemenea sfaturi de la influencerii vremii. Vorbe tipărite, din care m-am inspirat.

I-am și atras atenția mamei că nu procedează corect, că ar trebui să citească și ea ce scrie în revistă! Când reușeam s-o scot din sărite, foarte democratic și creștinește în același timp, a invocat toți sfinții, jurându-se că nu-s normală! A trebuit să se rezume la atât pentru că tot spre indignarea altor familii, la noi bătaia, chiar și ruptă din rai, nu se practica. Cel mult ne fugărea în jurul mesei din sufragerie cu un prosop proaspăt scos din mașina de spălat, ca în cele din urmă, obosite de atâta distracție și râsete să încheiem pacea cu promisiuni că vom fi cuminți. Pupat piața independenți!

Tata, avea altă metodă. Mult mai pașnică. Am uitat să spăl batistele și ciorapii din baie? Nu zicea nimic, dar după ce am ajuns pe terenul de joacă, îmi făcea semn de la geam și cât ai zice pește eram înapoi în casă! Cred că zeilor li s-a făcut milă de mine și de aceea au fost inventate batistele de unică folosință!

Cea mai mare pedeapsă -credeau ai mei-a fost să-mi dea câteva zile de captivitate, în funcție de cât întârziam din învoire. Nici n-au visat cât de mult urmau să-mi fie de folos aceste exerciții în pandemie!

Nu mi-au plăcut niciodată constrângerile. Programul strict, ora exactă…Cum scăpam de acasă, oricât m-aș fi străduit nu ajungeam la timp înapoi! Întârziam mereu. Și la plecare-nu știu de ce ”ne întâlnim la trei” pentru mine însemna să pornesc la 3. Prin consecință ”la 8 să fii în casă”, se lăsa cu pedeapsă! Nu odată. De aici rezistența mea eroică la perioada aceea de tristă amintire.

Având o astfel de copilărie grea, mi-am pus în gând să fiu o mamă model, la rândul meu. Ușor de zis, mai ales când modul de utilizare nu vine odată cu copilul! Și n-ai nici garanție! Și trebuie să te descurci. Și nici revistele nu mai sunt ca pe vremuri, de influerencers nici să nu vorbim! Și atunci am găsit soluția imbatabilă: nu treci, nu pleci, nu te legi!

PS. Ca reporter (cea cu geanta mare la intrare) am recuperat apoi niște zile de grădiniță!