A fost odată o femeie singură care avea o fetiță mică și frumoasă. La marginea pădurii, nu prea departe de casa lor locuia mama femeii, adică bunica fetiței, singură și ea.

Fără messenger sau telefon, într-o bună zi, nu se știe cum, femeia a aflat că bătrâna ei mamă e slăbită și bolnavă. Ce să facă, cum să facă, s-a gândit ea cum s-o ajute pe bătrâna?

Nici salvare, nici medic și nici măcar o farmacie nu era în zonă. Atunci i-a venit ideea s-o trimită pe fetița ei, pe Scufița Roz, ca să-i ducă bătrânei un pachet. Scufița Roz era preferata Bunicii, care -i dăruise cândva și scufița roz, de care nu se dezlipea fetița niciodată. De aici vine și numele ei, după cum v-ați dat seama deja.

Mama Scufiței Roz n-a mai stat pe gânduri. A luat repede un coșuleț de nuiele în care a așezat un cozonac proaspăt, o sticlă de vin al casei și i-a spus fetei: te duci la bunica, nu te abați din drum, mergi direct la ea, o saluți frumos și îi dai pachetul ca să se înzdrăvenească!

A pornit Scufița Roz cu coșul în mână. În dimineața aceea soarele strălucea, prevestind o zi frumoasă. Cum mergea liniștită pe cărare Scufița Roz, deodată se trezi față-n față cu un lup mare și fioros. Scufița Roz nu s-a speriat, l-a salutat politicoasă. i-a spus și încotro se duce. Știa de la mama ei că s-ar putea să-l întâlnească pe lupul cel fioros, dar nu i se poate întâmpla nimic rău dacă nu se abate din drum.

Lupul flămând, că nu mâncase nimic de dimineață, i-a zis Scufiței să adune și niște flori pentru biata bunicuță bolnavă, după care a dispărut în pădure.

I-a luat ceva timp până când Scufița Roz a strâns câteva flori frumoase într-un buchet minunat și și-a continuat drumul.

În acest timp, Lupul cel rău s-a dus la bunică, a înghițit-o dintr-o îmbucătură, s-a îmbrăcat în pijamalele bunicii și s-a pus pe locul ei în pat.

Scufița Roz s-a mirat că a găsit ușa larg deschisă, apoi când a văzut-o pe bunica schimbată la față, a început să-i pună întrebări: de ce are urechile atât de ascuțite, ochii de ce sunt atât de largi, gura de ce e atât de mare? Ajunsă mai aproape de pat, brusc lupul a înghițit-o și pe ea!

Cu burta prea plină acum Lupul cel fioros s-a pus la somn. Cu ușa deschisă, sforăia de se cutremurau pereții!

Tocmai atunci trecea pe acolo vânătorul, care văzând ușa deschisă a intrat să vadă ce a pățit bunica de horcăie atât de îngrozitor!

Nu mică i-a fost mirarea când în patul buncii l-a găsit pe Lupul cel fioros pe care îl urmărea de multă vreme fără succes!

Nu l-a împușcat din fericire, ci i-a despicat burta și a scos-o pe Scufița Roz, apoi și pe bunica, ambele în stare bună!

Anesteziat de vinul băut, Lupul cel fioros nu s-a trezit decât după ce i s-a făcut sete, fără să fi observat că vânătorul i- a umplut burta cu pietre. Ajuns cu chiu cu vai la râu, n-apucase să bea! Prea era greoi din cauza pietrelor din burtă și dezechilibrându-se a căzut în apă și dus a fost!

Morala întâmplării: ascultă de mama și nu lăsa cărarea cunoscută nici măcar de dragul florilor!