Stăteam pe terasă cu copilul în brațe, privind în urma generalului cu cei șapte pitici. Nu știu ce grade aveau tovarășii, dar cu siguranță nu erau generali, așa că fiind mai mici, să le zicem pitici. Aproape că îmi auzeam gândurile cum se ciocneau pro și contra în capul meu. Dacă am dat-o în bară? Bine nu avea cum să se termine inspecția!

Doamnă! Doamnă! a venit mâncând pământul Ionel, poreclit de mine ”Da, doamnă, bine, Doamnă!” Nu l-am mai văzut atât de agitat în ultima vreme.

Să știți că vă dă apartament!-a zis într-un suflet, am auzit eu!

Tu glumești! -i -am răspuns, crezând că ar vrea să pun o vorbă bună pentru înlesnirea unei vizite în oraș, la prietena sa.

Ba, nu doamnă! Pe Petre Ispirescu! Am auzit eu!

Ionele, astea-s povești de Ispirescu! De câte ori ne-au mai promis!

Am derulat filmul evenimentelor din iulie până în toamnă. Promisiuni peste promisiuni, asta după o lună petrecută în chirie, altă poveste de groază. Apoi a urmat vizita inopinată a unui colonel, ceva cu G. Părea că vine la pont. Nu era surprins că în locul comandantului de companie am apărut eu, îmbrăcată în costum de concentrat, kaki nou-nouț, pantaloni și veston fără grade, desigur. E drept că l-am avertizat de ce va vedea în cancelarie, dar nici asta nu l-a afectat. În ”apartamentul” amenajat după design propriu, cu televizor Sirius pe frigiderul Fram în colțul din stânga, la dreapta vestita baie cu găleata de tinichea și capac de lemn cu mâner…Nelipsita sfoară cu hăinuțele puse la uscat…

L-am pus la masa din ”sufragerie”, adică prima încăpere după zidul de cearceaf. L-am servit cu un ceai și i-am povestit cum am ajuns noi acolo. M-a sfătuit să-i scriu generalului Ilie Ceaușescu. Mai am și acum pagina din agenda în care mi-a notat adresa, asigurându-mă că tovarășul ne va ajuta! Apoi a plecat, înainte ca să se întoarcă plutoanele de pe șantier.

După ceva vreme am fost în permisie, și întradevăr în ziua în care ne-am întors a apărut generalul cu cei șapte tovarăși după el. Încă nu știam nimic sigur, dar văzând că nu ne-au pus la zidul de execuție, am început să visez la Ispirescu.

Înainte de a vedea visul cu ochii, a urmat rocada mică. De la etajul doi din clădirea principală ne-au muat la etajul patru într-o clădire mai veche, într-o cameră foarte mică, pe un coridor îngust. În locul concentraților aici erau cazați militari în termen. Aveam santinela chiar la ușă. Nu-i de mirare că am evitat cât de mult am putut să părăsesc încăperea. Cu puțină fantezie mă puteam considera chiar prizonier!

-va urma_