Din fericire ”prizonieratul”n-a fost de lungă durată. În scurt timp am primit repartiția, mult promisele chei ale apartamentului și am început pregătirile de mutare. Paturi de metal, saltele de burete, pături de lână, ceraceafuri de bumbac, mese de bucătărie, scaune de birou, bătrânul Fram, televizorul Sirius, cărucioare, geamantane, plase, plăsuțe….Am îmbarcat totul pe un camion de armată și la câteva străzi distanță, am debarcat totul într-un cartier nou construit.

După lunile petrecute în cazarmă mutarea noastră într-un apartament dintr-un bloc nou părea un vis, chiar o poveste! Zăpada proaspătă ca un zahăr pudră acoperea lipsa asfaltului. Sărind din camion am aterizat cu succes în noroi, până la glezne. Blocul miroasea a nou, atât de nou încât liftul nu doar că nu funcționa, dar lipsea cu desăvârșire! Hăul unde ar fi trebuit să circule liftul spre teroarea mea nu avea ușă! Și intrarea în apartamentul nostru era chiar lângă liftul inexistent! Nu a fost ușor să fac rost de o tentativă de placaj măcar ca să previn vreun accident!

Până să ne mutăm cineva a furat ușa apartamentului! Că se ”completează” știam, dar să se fure ca în codru, nu aș fi crezut! Apartamentul de 100mp era o frumusețe! Ușa recuperată și vopsită cu baiț, contra unei sume acceptabile, dată fiind importanța ei indiscutabile dădea într-un hol cât o cameră mică. Pe stânga era o debara, apoi intrarea în bucătărie, destul de spațioasă, din care pe stânga era cămara de alimente, lunguiață cât toată bucătăria. Înapoi pe hol, în față se afla o sufragerie mare, iar pe dreapta un hol mic cu patru uși. Pe stânga era baia cu vană, pe dreapta baia de serviciu, între ele erau cele două dormitoare, unul cu balcon.

Teoretic totul era perfect, cu mici excepții. Din motive de economie, pe vremea aceea în loc de parchet de lemn se folosea imitația de parchet din linoleum. Ceea ce nu ar fi fost chiar rău, numai că niște mâini lipicioase le-au smuls de peste tot din apartament! Ca să nu avem niciun dubiu că linoleum ar fi fost pus, dar s-a evaporat între timp, stăteau drept dovadă bucățile care nu se lăsau desprinse de pe jos.

Și dacă tot am ajuns la inventarierea lipsurilor din apartament, să ne amintim că nu am găsit niciun comutator, nicio priză, niciun bec, nicio baterie, nici chiuveta, nici lavoarul, nici oglinzile din baie. Era curent electric, dar nu aveam becuri. Aveam apă caldă, dar nu aveam baterie. Apa ieșea direct din perete, printr-o gaură în faianță, unde ar fi fost locul robinetului. Vana era mult prea mare, ea n-a fost furată. Nici gresia mozaic de pe jos. în rest tot ce nu era legat zdravăn cu sârmă, totul a fost furat!

Rând pe rând am recuperat totul â, contra cost, desigur, de la nea Costică, nea Georgică, nea Mitică, instalatorul, electricianul, maistrul…Și ne-am instalat. Grig, electricianul din Maramureș a ajuns cel mai solicitat personaj din zonă. Avea și vechime în viața de șantier și se și pricepea cum să redea curentul când săreau siguranțele de la suprasolicitare. Până să dea drumul la gaz, am făcut rost de un aragaz cu trei ochiuri dintre care două funcționau. Caloriferul electric de la Electromureș ajuta la încălzirea apartamentului, dar și la consumul de energie. Și cum blocul era locuit, Grig chiar avea de lucru.

-va urma-