Din clipa în care mi s-a rupt filmul, nu mai știam nimic. Nu știu dacă am numărat până la trei, patru poate. Cineva m-a întrebat ai mâncat? Ai băut? Mori” Apoi exclamațiile cu care am fost întâmpinată la intrarea mea glorioasă în sala de operație s-au estompat, s-a făcut liniște. Doar din povestiri știu că m-au lăsat să dorm mult și bine dacă tot n-am vrut să mă trezesc după operație.

Pe la două noaptea mi-a prins un cârcel piciorul stâng de automat aș fi sărit din pat, dacă nu aș fi fost pe un pat înalt, undeva într-un salon de spital și bandajată ca lumea! Am strigat-o pe asistentă, singura pe care o știam după nume. A venit, mi-a băgat scurt o injecție și am adormit la loc.

A doua zi pe la 11 m-am trezit, iarăși singură în salon. E drept că ușa era deschisă, am mai zărit câte un cap privind curios spre direcția mea, dar nimic mai mult. Cum e copilul? -încercam să aflu, dar nu-mi răspundeau decât foarte laconic. E bine și plecau mai departe.

Nu știu cum am reușit să mă dau jos din pat și să pornesc. Am ajuns în dreptul salonului de nou-născuți. Pe o masă erau mai multe foi de observație, am aruncat o privire…și am dat buzna în salon! Primul de după ușă era pruncul meu! L-am recunoscut dintr-o privire. Nu că ar fi fost ceva greu, nașterile prin cezariană fiind destul de rare, necesitând aprobare de la ”împărăție”. Au tot amânat intervenția până când devenea maximă urgență. Văzându-l m-am mai liniștit, în ciuda notificărilor din foaia de observație. Două asistente m-au surprins când au intrat la o bârfă în salon. O tabletă de ciocolată în buzunarul uneia în timp ce-i făceam semn să tacă punându-mi degetul pe gură, am părăsit terenul!

Ca un făcut, părea că toate au ieșit la promenadă! O circulație intensă ca pe bulevard mă aștepta pe culoar. ”Doamnă, vreți să vă adunați mațele de pe jos? Dacă vi se desface operația? Cine v-a dat voie să ieșiți?” Nu am înțeles la ce folosește atâta zarvă, că doar eram cusută ca un sac de cartofi! Nu știu cum reușesc să calc pe bec sistematic, să -mi iau porția de săpuneală, mai mereu! Dacă m-am descurcat singură? De ce să stau la rând la toaletarea de dimineață, de pildă? Doar la schimbarea bandajului , acolo chiar aveam nevoie de mâna specialistului.

A sosit și clipa mult așteptată, l-am ținut în brațe pe omulețul meu! I-am numărat degețelele, l-am admirat! Dulciurile ce primeam de acasă, niște bomboane de ciocolată cu umplutură delicioasă de nucă, așezate elegant pe o tăviță de carton alb, învelită în celofan transparent și legată cu șnur împletit de firicele ca de aur…Recunosc, le-am mituit pe asistente ca să mi-l lase câteva minute peste program pe cel mic. Una mi-l aducea, alta venea să mi-l ia. Diviziunea socialistă a muncii, corect.

O tovarășă de suferințe, femeie robustă de la țară, primea pachete sănătoase , așa cum se obișnuiește. Printre altele avea și lapte de pasăre, galben, dulce, cu găluște albe, imense, pus la păstrare în frigider. Omul meu s-a străduit și el cum s-a priceput, mi-a pregătit cartofi pai și a prăjit felii de salam în blană, pe post de șnițel.Vă vine să credeți că mâncarea mea a avut mai mare succes decât pulpele de pui aduse de pălăriosul ei bărbat? Am cedat porția mea de mâncare în schimbul laptelui de pasăre! Rece! Gustos!

N-am să uit ce delicios a fost! Ce a urmat? Ceva febră, durere în gât și penicilină!! Mi-au făcut fesele poligon în câteva zile! Degeaba le-am zis că e de la laptele de pasăre, ei tot mă tratau preventiv de ceva infecție!

Zilele treceau, copilul trebuia declarat la starea civilă. La intrarea pe culoarul ce ducea la salon, sta scris cu litere mari Intrarea interzisă! De fapt nici în spital nu se putea intra decât mituind portarul, liftiera. Să nu ziceți că n-ați știut! Și apare omul meu, hotărât să nu plece până ce nu vede copilul! L-au sărbătorit din belșug, colegii, vecinii, așa că i s-a pus pata că vrea să-l vadă. Necăjită, m-am dus în camera asistentelor. Mi-a luat ceva timp până le-am explicat că nu era ce credeau ele, să nu mă mai consoleze că nu m-a înșelat, n-a plecat cu alta, vrea doar să vadă copilul!

Apoi, dacă numai despre asta e vorba, e floare la ureche! Hai, să îl ducem la intrare! Și așa se face că cei doi s-au văzut pentru prima oară, la câteva zile după naștere, în ușa coridorului!

Din fericire nici în seara și nici în noaptea aceea nu s-a grăbit niciun copil să vină pe lume! Asistentele mele erau într-o formă de zile mari! Stalinskaia…