Am mii de scrisori. Pe unele le șterg, pe altele le mai iert, adică le arhivez. O astfel de scrisoare scapă de fiecare dată de coșul de gunoi. Nu-mi amintesc dacă m-a putut enerva sau nu la vremea respectivă, dar după ani și ani, de câte ori o recitesc îmi face ziua mai frumoasă!

”Din păcate trebuie să constat că sunteți nesimțită de-a binelea.” Așa începe. Primul reproș: am scris ”o știre groaznică!” De fapt știrea a fost două: prima anunța începerea unui eveniment la ora 8,30, iar a doua a venit cu detalii de la ora 9.00. ”Cum Dumnezeu ” am putut scrie așa ceva? Drept urmare știrea mea a ajuns la coșul de gunoi.

Al doilea reproș se referă la programul de lucru. Nu intrăm în detalii. E greu cu matematica!

Al treilea, asta e cel mai tare. ”În calitate de redactor șef vă dau dispoziție ca în ziarul de mâine să apară o grădiniță în ziar. În caz contrar am să vă dau un avertisment în scris, cu antet și înregistrat”.

Caragiale ar fi fost invidios…Curat haios, nu-i așa?

PS. Orice asemănare cu persoane reale nu este întâmplătoare!