Scrisul de mână este pomenit pe 23 ianuarie, dacă nu uităm cumva, lovind de zor tastatura de pe telefon, laptop sau calculator. Scrisul de mână este de mai multe feluri. Lizibil sau indescifrabil. Așa cum zice și numele, scrisul de mână când este un scris frumos, se numește Caligrafie și este o artă.

Primele semne le-am trasat pe un caiet numit maculator, caiet cu pagini groase, de o culoare dubioasă, care suporta cu stoicism zgârâiturile creionului meu cu mina HB. La școală am exersat cu tocul și penița înmuiată în sticluța cu cerneală albastră, ”Pelican.” Îi simt și acum mirosul…Apoi am primit stiloul fără nume, mai grăsuț care lăsa cerneala, marcându-mi degetul mijlociu, semn că sunt o intelectuală în devenire. Au urmat alte stilouri, îmi amintesc de ”Pionir”, chinezești, ceva auriu, subțire , elegant de parcă ar fi fost de aur, scria subțire …

Îmi plăcea să scriu, mai ales pe caietul nou, nereușind însă niciodată să păstrez prima pagină! Începeam cu mare elan, caligrafiind excepțional primele cuvinte, după care urma inevitabil o literă strâmbă, un purceluș de cerneală sau o ureche în josul paginii, sau pur și simplu…prima pagină ajungea la coșul de gunoi!

Pe vremea aceea la școală aveam temă pentru acasă de copiat o pagină din manual, la ore scriam după dictare, aveam și oră de Caligrafie. De sărbători scriam felicitări rudelor, corespondam cu tineri din țară și de peste hotare. Cu trecerea anilor și mai ales după apariția ”mașinii de scris …automate”, calculatorul, se cunoaște lipsa exercițiilor. Mult lăudatul meu scris frumos uneori concurează cu hieroglifele! Până și eu cu greu reușesc să le descifrez! Cu toate acestea sunt fan al scrisului frumos!

La mulți ani, Caligrafia!