Domnul cu pălărie stă în ușă. Încearcă să intre, dar nu mă poate da la o parte. Stau în pragul ușii, cu mătura mai mare decât mine, hotărâtă să nu mă las urnită din loc.

Vorbește într-una, de educație, de religie, de biserică, nu rețin ce spune. Când face o pauză îi spun: Nu vedeți câtă treabă am, mai am de măturat, n-am cum să merg nicăieri, să înțelegeți odată!

Și totuși ajung la o lecție de religie. Niște copii cuminți, într-o sală mică cu ferestre spre stradă și un nene gras, fluturând amenințător o nuia subțire și lungă peste capetele tuturor. Continuă tu! -arată spre unul, apoi spre altul, tot pe lângă mine, de-mi îngheață sângele în vine. Habar nu am ce întreabă, nici ce răspuns vrea. Scap neîntrebată. Ne încolonăm ca să mergem în biserică. Trecând printr-un culoar, apoi prin curte probabil se ajunge în biserică. Nu știu, pentru că ajunsă pe culoar când ceilalați o iau spre dreapta, eu o șterg englezește pe stânga, ca să nu mă mai întorc niciodată!