Ne pregătim de concediul de odihnă. Valiza cea mare, imitație de piele de crocodil, la culoare seamănă cu crema de ciocolată, e burdușită și legată zdravăn cu o curea veche de piele. După-masă pe la cinci avem tren spre București, acolo schimbăm acceleratul și mergem la mare. La Constanța.

Mi-e dor de mare! Plaja, pescărușii, scoicile de pe nisip, meduzele plutind în apă și algele ce se adună peste noapte la mal. Ador tot ce înseamnă litoral!

Nu mai mergem la vilă nici vara asta. Vom sta la o familie, cred că aleasă la nimereală. La un localnic dintre cei care stau pe peron cu mâna întinsă zăngănind cu veselie niște chei spre cei care coboară din tren. Cu zâmbetul larg pe față se bucură de noi, mai ceva decât rudele din provincie.

Uneori luam cazare la Techirghiol sau la Eforie, la câte o vilă, dar aveam de respectat un program foarte strict. Riscam să rămânem nemâncați, dacă întârziam de la masă. La restaurant într-o sală toți vorbeau românește, în cealaltă sală erau străinii. Îi puteam zări câteodată prin ușa deschisă. Nu știu dacă și ei aveau program strict. Cu mine nu era imposibilă performanța de a rata masa, mai ales că rar reușeau să mă scoată din apă! Desigur dacă nu ploua sau dacă nu se răcea brusc vremea!

Anul trecut am fost la o familie aleasă de pe peron. Au fost tare de treabă. Casa curată, cu acces la bucătărie, destul de aproape de plajă. La Constanța. Ce era interesant e că oamenii aveau în curte o cabină de duș, cu apa caldă ce curgea dintr-un butoi negru, ținut la soare. Sper să repetăm experiența!