Am fost la ABC, alimentara de lângă bloc. Judecând după coada ce șerpuia treaptă cu treaptă până sus la magazin, nu aveam niciun dubiu: se dă ceva! Au băgat ceva, cum auzeam de la gospodinele fruntașe în întrecerea socialistă.

Sunt supărată pe ele. Ieri am ieșit și noi prin oraș și am dat de o coadă scurtă la vișine. Codiță, adică nu erau decât vreo două zeci de tovarășe. Am stat cât am stat, dar unora li s-a părut că n-ar trebui să fim și noi acolo, ce, punem cumva compot la iarnă? Ori facem vișinată? Prea eram tineri și pentru una, și pentru alta. Așa că spre mulțumirea tuturor am plecat la film!

Azi în schimb m-am pus la rând, înarmată cu toată răbdarea de care sunt în stare când îmi pun mintea la contribuție. Am ascultat cuminte tot felul de rețete, cum se pun castraveții fără conservanți, cine s-a mai mutat la țară, cum se fac vinete false din conopidă. Cei care erau câte două persoane din aceeași familie și aveau cartelele la ei, una mergea la pâine, alta stătea la ulei. Că între timp am aflat că s-a băgat ulei. Am stat la rând.

Până am ajuns la intararea în magazin o vânzătoare blondă, nevastă de milițian, a anunțat să nu mai stea lumea că doar cinci dacă mai apucă, s-a gătat uleiul!

Eu am prins, un litru aveam dreptul. Un ulei gros, gălbui, măsurat cu grijă cu un polonic mare, dintr-un recipient de tablă, strecurat cu pâlnia de plastic. Tot colțul de lângă tejghea era uleios! Am avut noroc, dacă tot am stat atât, am luat și porția de zahăr, un pachet de unt și ceva brânză de burduf. Am lăudat-o pe vânzătoarea de la lactate, ce frumos a aranjat brânza pe farfurie, ca un munte de zăpadă cu urme de pași. Urme de furculiță.

Cu puțin noroc scot și porția de făină, ca să fac o tavă de prăjituri, pe când vine omul meu din aplicație!