Îmi ciulesc urechile. Tropăielile se aud de undeva de la etajele inferioare. Bătăi în ușă. Sonerii de toate felurile, de la Bing-bang cumpărată din piața rusească până la cele tradiționale, acel țâââr ascuțit care te scoală și din morți. Mi-e somn, dar nu mă pot culca, dacă vine și la noi?

Cunosc zgomotul de bocanci, aud și gâfâielile soldatului. Bubuituri în ușa vecinului: nu are sonerie! Dacă a bătut acolo, vine și la noi. E patru dimineața. Soneria nu apucă să termine primele acorduri că sunt deja pe hol.

Deschid ușa. Soldatul îmbrăcat gata de luptă, cu un carnețel în mână, turuie: „Se execută Munții de Aramă”. Omul meu semnează de ”luat la cunoștință”și soldatul fuge mai departe. În cel mai scurt timp toate cadrele trebuie să ajungă la unitatea unde s-a dat alarma.

Scos din pat, echipat, cu sacul de alarmă sub braț, incredibil de fresh, de parcă n-ar fi dormit doar câteva ore, transmisionistul pleacă la cazarmă. Se execută pentru a nu știu a câta oară munții. Numai așa, ca să nu lași omul să doarmă!