Periodic, venea cineva de la țară și ne aducea 5 kilograme de lapte de vacă. Lapte adevărat, nu din lapte praf. Puneam laptele la fiert într-un vas special, cu pereți dubli, între pereți se punea apă rece și astfel laptele se steriliza fără să se prindă de fund. Într-un vas emailat riscam să se ardă, dându-i un miros și o vagă culoare gălbuie specifice laptelui. Fiert cu grijă, la foc mic se aduna grăsimea din lapte formând un ”lepedeu”. Acest strat gros și gustos ca untul, după ce era lăsat un pic să se răcească. îl amestecam cu zahăr și cacao realizând cea mai adevărată ciocolată cu lapte!

Laptele de la stat, adică din magazin, era îmbuteliat în sticlă groasă, cu capac de staniol pe care erat stanțată data, sau ziua, ca să fim siguri de prospețimea laptelui.

Frișca se vindea tot în recipiente de sticlă. după formă era ca sticla pentru lapte, doar că era mică, de 250 grame. Lapte pentru smântână sau pentru frișcă, asta era întrebarea vânzătoarei. N-am reținut care era pentru frișcă și care pentru smântânî. De obicei cumpăram după lista de pe bilețel, așa că nu mi-am bătut capul ca să rețin asemenea detalii.

La fel se vindea iaurtul, în borcănele dodoloațe, cu capac de staniol, mai mici sau aproape duble ca mărime, pe lângă care mai luam un corn proaspăt și masa era gata!

După un timp s-a modernizat ambalajul și a ajuns laptele în pungă de plastic. Ce-i drept, era mult mai ușor de transportat, dar infinit mai greu de folosit. Fără un recipient în care să-l golești, sau un borcan în care să-l așezi, ca să stea cumva rezemat, era destul de complicat de manevrat.