Încă de la intrare am observat că magazinul de la răscruce de drumuri a fost modernizat. Dincolo de ușa principală e un gărduleț cu un turnichet inoxidabil, cam strâmt, dar cu puțin talent reușesc să intru.

Nefiind cunoscută prin zonă, e firesc să trezesc vigilența paznicului. Nu- i dau atenție, dar ajunsă la casă ne trezim ochi în ochi. Se retrage după un raft. Plătesc, mă întorc să mai cumpăr o plasă, apoi mă îndrept spre ieșire.

Îmi taie calea o barieră cu ușiță, desigur inoxidabile. O săgeată imensă desenată pe o poartă batantă arată direcția de mers. Apăs pe poartă, rezistă, mai apăs odată, că doar nu-mi stă în cale o tentativă de portiță! Cel deștept cedează, în timp ce trec de portiță, sună ca toți dracii ceva, nu știu de unde vine zgomotul infernal, vigilentul cu o falcă în cer:

”Bonul doamnă, stricați aparatul!”

Habar n-am ce vrea. Am trecut de casă, am plătit, am în mână plasa cu sigla magazinului, n-am furat nimic…ce l-a scos din minți? Între timp portița se închide la loc. Clientul de după mine, blocat dincolo de portiță îi zice pe nume vigilentului: ”Nu-mi dai drumul să ies?”

N-am înțeles cu ce am greșit. Vigilentul s-a supărat, m-a lăsat în ceață. Dacă mă mai duc acolo- deși mira-m-aș, tot la fel o să urle aparatul, pentru că habar nu am ce să fac cu bonul!