Înainte de a vă da rețeta, vă rog să dați like și să distribuiți ca să ajungă la tot mai multă lume. Vă mulțumesc.
Supa noastră de legume se face după cum arată și numele din …Ați ghicit! Din legume. De unde să luăm legumele? Bună întrebare. De la piață? Nu, că e iarnă, e frig, e ghețuș, deci, piața pică.
Să mergem la supermarketul de cartier? Hmm. Mai bine comandăm un Glovo. Revin!
A venit comanda.
Pregătim legumele. O ceapă, doi morcovi, un păstârnac, un cartof dulce, două flori de conopidă, două flori de broccoli, un cățel de usturoi, un ardei roșu Kapia feliat, o oală cu apă, două linguri de Delikat. Punem oala cu apă pe flacăra mică a aragazului. Legumele curățate și delikatul le punem în oala cu apă și lăsăm să fiarbă.
Până se face supa verificăm postările de pe Facebook, Insta sau blog. Mai amestecăm din când în când și supa, dacă ne amintim că am lăsat-o pe foc. Dacă uităm de ea, ceea ce nu e exclus, vine vecina și ne amintește că vrea și ea rețeta. O găsiți în primul comentariu! Daaaa!
Apropos, voi cum faceți supa de legume? Vreau și eu rețeta! Cartofii se pun cu coajă? Dar ceapa? De ce nu ziceți că se taie ceapa julien?
(pamflet, v-ați prins, nu-i așa?)
La o cafea cu Erika Mărginean 
Dar de ce pamflet, nu merge de supă? Dacă folosim rețeta asta, care e riscul maxim la care ne expunem? 😀
Dacă o uităm prea mult pe foc, se transformă în tocană de legume. Problema e să nu uităm tocana prea mult pe foc.
Dacă ai urmărit rețetele scrise sau filmate pe paginile de socializare, de dragul accesărilor, cam așa sunt realizate. Autorul îți cere ”like” și să distribui înainte de a ști că merită efortul. Apoi vin comentariile din care afli sau nu rețeta. Din rețeta de mai sus, dacă n-ai ”expertiză” în bucătărie, nu știu ce supă ți-ar ieși! Apreciez optimismul tău, și tocana e bună! Dacă te pricepi, chapeau bas! Felicitări!
Am observat că ai început cu cererea de like, dar practica asta-i deja curentă. Acum înțeleg de ce l-ai numit pamflet.
Acum 2 ani și ceva, pe vremea când Gemini (modelul de IA de la Google care concurează cu ChatGPT) se numea Bard, cineva l-a întrebat cum să gătească niște răbdări prăjite. 🙂
Zici că nu există răspunsuri greșite, doar întrebări prost formulate? Răbdările prăjite merg după ciorba de ceafă.
Ei, nu m-am dus așa departe cu mesajul. Era doar un alt exemplu de rețetă amuzantă. Întrebarea a fost inteligentă și i-a permis celui care răspunde să-și dea măsura.
Am avut o colegă de wordpress care avea o adevărată armată de comentatori. În weekend avea liber, în restul zilelor purta discuții cu zeci de persoane, cum nici pe messenger nu ar fi ușor. Programul meu încărcat nu-mi permitea pălăvrăgeala, dar nici nu prea zgândăream cititorii să-mi comenteze textele. Dacă totuși s-a întâmplat…mai pierdeam un urmăritor. Oare de ce? (Inteligentă întrebare?)
Să văd dacă te-am înțeles bine: spui că, în rarele momente când îți mai comenta cineva pe blog și se angaja în discuții cu tine, urmarea era că îl pierdeai de cititor? Dacă da, aș zice că motivul era o incompatibilitate dintre voi. Întrebarea e bună, dar o întrebare și mai bună este ce căuta el în lista ta de urmăritori de la bun început, dacă erați incompatibili. Like contra like? Vai, ce articol frumos ai scris? Good riddance! Cred că nici nu-ți pare rău după ei.
Pe mine n-o să mă vezi comentând la multe articole de-ale tale, pentru că, din ce-am observat, tu publici preponderent haikuri, iar eu nu sunt un fan al acestui gen de poezie. În cazurile excepționale când mă pălește inspirația poetică îmi doresc să transmit o idee sau un mesaj prin acele versuri, adică un fel de proză în poezie, sau poezie cu sens (ideatic), ceea ce strică iremediabil latura artistică a poeziei și, ca atare, nu-s poet. Așa că, din punctul ăsta de vedere, suntem safe – și eu, și tu. Dar poate o să mai comentez la alte articole, care nu-s haikuri… Simte-te liberă să triezi sau ignori ceea ce consideri pălăvrăgeală. 🙂
N-am zis că ar fi pălăvrăgeală, dar nu am avut timp. Încă.