În clasele primare am fost învățați că în zona noastră sunt patru anotimpuri. Primăvara, vara, toamna și iarna. Pentru că anul are 12 luni, iar anotimpuri aveam patru, logic era să țină fiecare anotimp trei luni.
Toamna începea anul școlar. Soarele devenea mai blând, natura toată se îmbrăca în frunze multicolore. Fermierii adunau recolta de pe câmp. Gospodinele puneau murături, dulcețuri la iarnă. Viticultorii culegeau strugurii și făceau vin. Pe zi ce trecea serile și diminețile deveneau tot mai reci. Mai ploua, ori bătea vântul.Uneori se lăsa ceața, ori burnița acoperea totul.
După toamnă venea iarna. Frig, soare cu dinți la început, apoi tot mai frig, până la primii fulgi de nea. Copiii se bucurau de plapuma albă ce acoperea totul. Au apărut oamenii de zăpadă cu nasul de morcov, olița dezafectată pe cap în loc de pălărie, o mătură sub braț ne priveau cu ochii de noroi până se încălzea vremea și se topeau. Ne duceam la săniuș, la schi ori la patinoar. Aerul părea mai curat, frigul ne lipea nările, ne pișca obrajii, dar era frumos!
Primăvara razele soarelui au uscat urmele iernii. Cântecul păsărilor răsuna din zori, au apărut ghioceii…Renăștea natura ca după un somn de înfrumusețare.
Vara însemna vacanța mare. Joaca în curte cât era ziua de lungă și era lungă! Excursii, concediu la mare, peste hotare sau undeva la munte ori la țară.
Apoi se relua anul școlar, toamna, iarna…și tot așa.
Era absolut firesc ca vara să fie cald și iarna să fie ger și zăpadă. Nimeni nu se criza, nimeni nu intra în panică! Vremurile s-au schimbat. Noaptea trecută la 4 și un sfert a sunat alarma! Cod roșu de …ninsoare! În februarie e normal să fie iarnă!
Panică! Stați în case! Pregătiți-vă rucsacul de alarmă.Trebuie să ne bage spaima în noi. Ni se pregătește ceva? Frica păzește bostănăria!
