Seară liniștită de început de primăvară

Adie un vânticel, nimic nu prevestește ceva neobișnuit

Într-o casă un cățel se ascunde speriat sub scaun

Nici pisicile nu mai sunt prietenoase

Liniștea se îngroașă, gata să explodeze

Devine tot mai apăsătoare, parcă șuieră la un moment dat

Și tot nu pricep ce se întâmplă

O ușoară amețeală, de ce dansează măsuța?

Cine-mi zgâlțâie fotoliul?

Îmi aud vocea, mirată rostesc: e cutremur!

Doar bănuiesc că așa se numește senzația ciudată,

Mă sperie, plâng fără să vreau, mă las purtată de vecinii speriați

Țipete, văicăreli, ia și mobila, nu uita geanta se aud voci îngrozite

Ne lovim unii de alții, treptele fug de sub picioare

Mă opresc, n-am unde să merg

Secunde lungi par o eternitate, apoi lumea stă pe loc.

Cutremurul a trecut, spaima a rămas!