Etichete

, , , ,


Peste 135.000 de participanți în cea de-a treia zi de UNTOLD. De la emoția concertului susținut de Lewis Capaldi și energia show-ului oferit de Martin Garrix, la universul creat de Solomun și Joseph Capriati, dar și Holy Priest, până la show-urile hip-hop și drum & bass de pe scena Alchemy, ziua de sâmbătă le-a oferit fanilor momente memorabile. Programul de pe mainstage a debutat cu Adrian Șaguna, urmat de un moment special în care tradițiile românești au urcat pe scena UNTOLD prin recitalul susținut de Junii Sibiului, alături de Mariana Anghel și Ionuț Fulea.


LEWIS CAPALDI A OFERIT UN SHOW INCREDIBIL


Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost concertul susținut de Lewis Capaldi. Artistul britanic, care a venit pentru prima dată în România, a cucerit publicul din întreaga lume cu vocea sa inconfundabilă și hiturile devenite fenomene globale
și a creat o conexiune puternică și emoționantă cu publicul UNTOLD.
Un stadion întreg a fredonat împreuna cu el hituri consacrate, Before you go sau Someone you love.


Duo-ul spaniol MËSTIZA a adus pe Mainstage un show spectaculos, în care muzica electronică a întâlnit influențele flamenco, înainte ca Lost Frequencies să continue atmosfera cu un set melodic și plin de energie.

Unul dintre cele mai neașteptate momente ale serii a fost apariția Loredanei Groza în timpul show-ului
Lost Frequencies. Loredana a urcat pentru prima dată pe scena UNTOLD și a interpretat un remix produs de DJ-ul belgian pentru
superhitul „Lele”. Momentul, plin de energie, a fost adus fanilor UNTOLD de IQOS și a fost primit cu entuziasm de public.
Seara a atins punctul culminant odată cu revenirea lui Martin Garrix, unul dintre cei mai iubiți artiști din istoria festivalului
UNTOLD.

Superstarul olandez a transformat mainstage-ul într-un spectacol impresionant de muzică, lumini și emoție, iar finalul nopții ia
aparținut lui Tujamo, care a încheiat programul cu un show exploziv.


Scena Galaxy a oferit o nouă noapte dedicată muzicii electronice underground. Publicul a dansat pe ritmurile pregătite de Budai House Clique și Marwan Dua, înainte ca scena să fie preluată de Joseph Capriati, unul dintre cei mai apreciați DJ și producători techno din lume.
Legendarul Solomun, unul dintre artiștii emblematici ai scenei electronice internaționale, a revenit la UNTOLD cu un set care
a creat o experiență muzicală intensă pentru fanii prezenți în Galaxy.
Line-up-ul a fost completat de Mau P, unul dintre cele mai importante nume ale noii generații house, și de Holy Priest, care a
încheiat în forță cea de-a treia noapte de festival.

Pe scena Alchemy, publicul a descoperit un lineup eclectic, care a reunit unele dintre cele mai apreciate nume ale scenei urbane
și electronice: YNY Sebi, Vlad Flueraru & DJ NASA, Maximilian și Petre Ștefan, iar unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost concertul susținut de Guess Who, unul dintre cei mai apreciați artiști hip-hop din România.
Un spectacol special a fost oferit de Deliric x Silent Strike x Muse Orchestra, un proiect în care muzica hip-hop și orchestrația
live s-au întâlnit într-o producție spectaculoasă.


Artistul american Denzel Curry a urcat pentru prima dată pe scena UNTOLD ONE și a adus energia show-urilor sale
internaționale în fața publicului din Cluj-Napoca.

Atmosfera a continuat cu proiectul Damian Drăghici & Brothers, într-un spectacol în care influențele balcanice au conturat o experiență muzicală autentică.

Sursa

Ioana Chereji

Head of Communication