În ciuda atenționărilor că nu ar fi sănătos să-mi stric somnul navigând seara pe you tube, se întâmplă uneori să-mi caut telefonul sau ochelarii căzuți sub pat. Asta se întâmplă când adorm între două sfaturi prețioase cu telefonul în mână și ochelarii pe nas!

Să nu credeți că n-am vrut să fiu cumințică, ascultătoare! Am și încercat să mă conformez. Dar cum?

În ziua de azi numai cine nu vrea nu dă sfaturi.

De pildă, un nene ne explica foarte convingător că patul din dormitor trebuie să fie cam la 5 metri de router, dar să nu fie mai aproape de juma de metru de pereții unde sunt prize și cabluri, că ne afectează capul.

Am încercat să-i urmez măcar unul sfaturi. Poate are dreptate omul, mai știi? Routerul e pe hol, să zicem că nu se pune. Prize am pe trei pereți din patru, dacă respect distanțele cerute mai am unde să pun patul? Vorbim de o cameră de bloc. Nu e grădina din Versaille! Mă mai gândesc!

O tanti mă sfătuiește ce să arunc din casă dacă nu vreau să pară o locuință săracă! Cadourile primite de la cei dragi să le ascund într-un sertar. Vitrinele să le golesc de cești, pahare, servicii pe care le folosim doar la ocazii speciale. Să las rafturile goale, cel mult un obiect decorativ, chiar ieftin, atât să las. Și a continuat în ritmul ăsta, până la nouă obiecte la număr. Toate inutile în opinia ei. Și mai și transmit mesajul: aici locuiește un om sărac. Nu-mi amintesc la ce număr am ațipit!

”Nu sunt ce par a fi”-cum zicea și poetul (Ion Minulescu), la ce bun să mă prefac? Obișnuiesc să caut logica în afirmații, în acțiuni. E vina mea dacă nu le găsesc? Să ai un hambar cu rafturi goale, să-ți ascunzi amintirile, ca să pari rece și bogat?

Nu, mulțumesc!