Am arat netu până dincolo de miezul nopţii, în căutarea celor mai proaspete  ştiri şi evenimente pe care să le postez apoi prelucrate, desigur, pe siteul ziarului. M-am specializat în wordpress, „pot pentru ca să îndrăznesc ca să zic aşa”, Nea Iancu mi-e martor, dar cine nu se pricepe, cu certitudine că nu va observa asta! După câteva ore de somn executat în pas ale’, am reluat totul încercând totuşi să ajung la timp şi la redacţie. După două săptămâni de astfel de antrenamente, cearcănele îmi ajungeau până la glezne şi arătam ca dracu-n vacanţă!

Într-una din zile, când, topită pe jumătate de cele 35 de grade Celsius, am ajuns la redacţie, am fost chemată la vorbitor. Telefonul meu deştept a tăcut mâlc pe fundul genţii, aşa că nu m-am stresat de cele două apeluri pierdute de care habar n-aveam. Mogulul cel mare era într-o şedinţă cu mogul(deaţa). Se pare că arătam destul de bine din moment ce nici una nici două, ca unul ce ştie că nu-i de joacă cu sănătatea angajatului,  am trecut la măsurarea tensiunii mele arteriale. „E foarte mare! Ce medicamente iei? „-s a uitat  la mine mirat. „De niciun fel”. „Cu asta nu-i de glumit. Asta e o boală ce se vindecă…între patru scânduri!” oricum mă simţeam deja cu un  picior în groapă, exact de remarca asta aveam nevoie! M-am gândit să-mi văd de treabă, mai ales că tocmai a răspuns la telefon, dar mi-a făcut semn să mă aşez. „Ca să nu cad din picioare”. Apoi mi-a ordonat să las totul şi să mă duc la medic. Să mă internez într-un spital. „Pălărioşii stau cu lunile, numai pentru că lucră unul din familie. Tu de ce să nu te tratezi? Te duci şi-ţi faci toate analizele! Gândeşte -te la sănătatea ta! ”

Vezi, asta înseamnă grija faţă de om. Faţă de angajat. Că e la mintea cocoşului: dacă angajatului îi merge bine, nici tu nu o duci rău. Sau viceversa?

 

Erika