La o frizerie de cartier, câţiva clienţi îşi aşteptau cu răbdare rândul. “Următorul”, a zis coafeza şi un tânăr s-a pus pe scaun. Până să -i aşeze  şervetul în jurul gâtului  telefonul coafezei nu a sunat decât odată, dar cu atât mai des după aceea. Abia i-a tras  o brazdă cu aparatul de tuns  că  l-a şi lăsat grămadă, trecând cu telefonul în încăperea învecinată, fără a se scuza măcar. După ce a revenit, a apucat să mai tragă o brazdă, în timp ce îi povestea colegei că bărbat-su a uitat să-i lase cheia angajatului de la butic, acesta are nevoie urgentă la baie, dar nu poate lăsa magazinul deschis. Probleme serioase, de înţeles, aşa că toţi cei din salon aşteptau cu sufletul la gură deznodământul. Tânărul, politicos din fire, ce putea să facă decât să spere că brazdă cu brazdă, în cele din urmă i se va face tunsura. Coafeza imperturbabilă făcea naveta între cele două încăperi, ţinându-ne la curent cu desfăşurarea evenimentelor, ocazional prestând şi la podoaba capilară a tânărului. Angajatul suna cu disperare: “Nu mai pot, scap pe mine”, mrs. Bean lăsa baltă tunsul ca să-l sune  pe Mr. Bean spunându-i să se grăbească odată că omul scapă pe el, tânărul făcea estimări cam în cât timp va fi tuns în ritmul ăsta, iar eu am renunţat să mă mai tund!

PS. Orice asemănare cu un episod din filmul cu Mr. Bean este pură întâmplare. De altfel “viaţa bate filmul!”