Etichete
anul, ascendent, Bucuresti, ceea, ministrul apararii, mircea, mircea dusa, prefect, terminat, toplita
Cel care a preluat portofoliul de ministru al Apărării, pe 22 decembrie 2012, Mircea Duşa, a declarat unui reporter la intrarea în prima şedinţă a guvernului Ponta 2: “Este o onoare pentru mine să păşesc astăzi în această instituţie fanion a României, o instituţie în care, după Biserică, românii au cea mai mare încredere”. Au trecut câteva săptămâni de la preluarea funcţiei, timp suficient pentru a se putea familiariza cu problemele instituţiei şi de a ne răspunde la câteva întrebări, menite să ni-l prezinte pe cel care se află în fruntea armatei române. În exclusivitate pentru cotidianul Zi de Zi, Mircea Duşa, ministrul Apărării.
Topliţean get-beget
Reporter: Sunteţi o figură cunoscută, anul trecut eraţi mereu prezent pe micile ecrane, dar ca să vă cunoască mai bine cititorii, ce aţi putea spune despre Mircea Duşa, omul?
Mircea Duşa: Sunt topliţean get beget. Am crescut şi muncit în Topliţa. Mă consider un om onest şi cu simţul responsabilităţii. Înainte de a fi ministru, sunt un om de administraţie. Am acumulat experienţă în administraţia publică, fiind pe rând primar şi prefect. După două mandate de deputat, reprezentând comunitatea românească din Harghita, am realizat cât de important este să nu pierzi legătura cu oamenii şi să le fii aproape. Am încercat să-i ajut pe cât posibil iar uşa biroului meu a fost tot timpul deschisă, tocmai pentru a fi cât mai aproape de cei care m-au investit cu încredere.
Rep.: Aţi terminat liceul Silvic din Gurghiu. Cum a fost drumul de acolo, prin licenţa în Ştiinţele Economice, până în Parlament?
M.D.: Recunosc, drumul nu a fost uşor, pentru că a fost nevoie de multă muncă. Dar ceea ce am învăţat pe parcursul studiilor m-a ajutat. Pentru prima dată în istoria politică, am fost primul deputat de Harghita care a reprezentat comunitatea românească.
Rep.: Urmărind CV-ul dumneavoastră, aveţi un drum ascendent strălucitor. Cum vă explicaţi succesul în carieră?
M.D.: Prin muncă. Sunt un om care s-a ridicat parcurgând toate etapele dar muncind foarte mult pentru a ajunge unde sunt astăzi. Experienţa acumulată în administraţie mă ajută acum, în poziţia de ministru, pentru că inevitabil lucrez cu cifre şi trebuie să le gestionez cum trebuie ca toate palierele organizaţionale ale ministerului să funcţioneze bine.
Problemele se rezolvă prin mediere
Rep.: Aţi fost primar şi apoi prefect într-un judeţ „fierbinte”. Ce probleme deosebite aţi întâmpinat şi cum le-aţi soluţionat?
M.D.: Orice probleme ar fi fost, am încercat tot timpul să le gestionez prin mediere. Nu consider că românii şi maghiarii trebuie învrăjbiţi sau separaţi. Ei trăiesc, în realitate, într-o foarte bună convieţuire în comunitatea locală. De aceea, nu sunt adeptul unor relaţii conflictuale din cauza etniei, şi mai ales nu voi accepta ca între autorităţile publice locale să fie conflicte. Acestea sunt în slujba cetăţeanului, indiferent de etnie şi trebuie să lucreze împreună.
Punte de comunicare mai apropiată
Rep.: Credeţi că v-a ajutat în conducerea administraţiei cunoaşterea limbii maghiare într-un judeţ cu mulţi etnici maghiari?
M.D.: Sigur, cunoaşterea limbii maghiare a creat o punte de comunicare mai apropriată între mine şi cetăţeni, mai ales în perioada cât am fost prefect şi primar. Niciodată, nu am refuzat să acumulez informaţii noi şi să fiu la curent cu ultimele noutăţi în domeniul meu.
Rep.: Bucureştenii se plâng adesea, când vine vorba de Harghita şi Covasna, că nu pot cumpăra pâine de la vânzătoarele care nu cunosc limba română. Cât adevăr este în aceste afirmaţii?
M.D.: Realitatea nu stă chiar aşa. De câţiva ani, Harghita a dezvoltat un potenţial turistic, prin implementarea pârtiilor de ski. Atfel, zona este vizitată atât de români cât şi de turişti străini. Este în beneficiul comunităţii ca astfel de resurse să fie exploatate la maxim. Am sprijinit şi sprijin în continuare proiectele, programele care dezvoltă economic sau pe orice palier judeţul Harghita.
Regionalizarea trebuie făcută doar pe criterii economice
Rep.: Ce părere aveţi despre regionalizarea României? Guvernatorii ar trebui aleşi prin vot sau numiţi de la centru?
M.D.: Regionalizarea trebuie să se facă doar pe principii economice, nu pe principii etnice. Cei care folosesc teme de dezbatere ca Ţinutul Secuiesc reprezintă o jignire la adresa românilor, mai ales la adresa românilor din Harghita şi Covasna. Niciodată nu s-a pus problema la USL să acceptăm o regiune Harghita – Covasna –Mureş, pentru că acest lucru ar însemna o regiune pe criterii etnice, ceea ce nu se întâmplă în Uniunea Europeană! Regionalizarea se va face după modelul altor ţări dar primul pas pe care trebuie să-l facem este includerea în Constituţia României ideea de regiune.
Ministerul de Interne poate fi apolitic
Rep.: Aţi fost ministrul Internelor pentru o perioadă scurtă dând dovadă de mână forte. Credeţi că ar fi nevoie de o „aerisire” pe la secţiile de poliţie din teritoriu?
M.D.: În perioada mandatului meu la Ministerul Administraţiei şi Internelor, am demonstrat că acest minister poate fi apolitic. În patru luni, am dus ministerul în topul instituţiilor publice centrale cele mai transparente şi eficiente, conform unui raport al al Fundaţiei Romanian Business Leaders, în asociere cu GFK România. Am considerat că această instituţie trebuie să respecte drepturile cetăţenilor şi să-şi facă datoria faţă de comunitate. Este greu să vorbeşti despre reformare. Pentru acest lucru, îţi trebuie timp şi o viziune integrată. În ceea ce priveşte poliţia rurală, după cum bine ştiţi, am implementat acest program încă din luna august 2012, cum am preluat mandatul de ministru de interne. Acest proiect a beneficiat de o nouă viziune care avea drept scop scăderea infracţiunilor rurale dar şi o mai bună operativitate la nivel local. Mă bucur că am reuşit cu resurse minime să maximizez capacităţile poliţiei rurale ca oamenii să poată avea încrederea că sunt în siguranţă.
Rep.: Unde aţi făcut armata? Aţi ajuns, cumva, superiorul foştilor comandanţi, fiind numit ministru al Apărării?
M.D.: Armata am făcut-o la Harghita şi trebuie să recunosc, a fost o perioadă în care am învăţat ce este disciplina. Acest lucru m-a ajutat de-a lungul vieţii.
Primul buget majorat pentru Apărare
Rep.: Bugetul ministerului a fost majorat cu 8%. E mult? E puţin?
M.D.: Este pentru prima dată în ultimii ani când bugetul apărării a înregistrat o majorare, creştere care va continua şi în anii următori şi va ajunge la 2% din PIB până în anul 2016. Această creştere de 8% este o majorare consistentă faţă de 2012. Dacă vom compara faţă de execuţia bugetară, avem creştere de 14%. Sumele alocate asigură funcţionarea în condiţii mai bune a Ministerului Apărării Naţionale. Fie că vorbim despre cheltuieli, fie că vorbim despre dotarea armatei.
Rep.: Un subiect sensibil, cea a militarilor trecuţi în rezervă începând cu acea „OG 7”. La împlinirea vârstei legale de pensionare li se mai dă pensia intreagă?
M.D.: După cum bine ştiţi, a spus-o şi premierul Victor Ponta, pregătim la minister un proiect de lege ce reglementează pensiile militare. Vă asigur că Guvernul României va face toate demersurile pentru a îndrepta erorile făcute militarilor.
Dotarea trupelor, prevăzută în buget
Rep.: Credeţi că ostaşii noştri sunt echipaţi corespunzător, de nivel NATO, pentru misiunile importante la care iau parte?
M.D.: Dotarea trupelor este un subiect pe care îl am în atenţie. Nu vă ascund faptul că în bugetul anului 2013 sunt prevăzute sume care să asigure acest aspect şi care să optimizeze capacitatea de luptă a militarilor români.
Rep.: Revenind la Mircea Duşa, omul, dincolo de funcţia de ministru, vă consideraţi sâncrăian sau topliţan, după domiciliu. Ori aţi devenit bucureştean?
M.D.:Cum am spus la începutul interviului, sunt topliţean get beget. Nu am uitat de unde am plecat şi am rămas conectat la nevoile şi aşteptările oamenilor. Şi de aceea, voi face tot ce pot în Parlament să-i reprezint cât mai bine interesele pentru o viaţă mai bună.
Speranţă şi încredere, militarilor!
Rep: Cu ce planuri aţi început noul an?
M.D.: Planurile sunt legate de mandatul pe care îl deţin, ca ministru al Apărării Naţionale. Îmi voi canaliza toate eforturile pentru ca toate proiectele la care ne-am angajat să le îndeplinim.
Rep.: Un mesaj, pentru subalternii dumneavoastră şi militarii în rezevă şi retragere?
M.D.: Le doresc să aibă speranţă şi încredere ca lucrurile vor merge în direcţia bună. Niciodată nu am să promit ceea ce nu pot face. De aceea, îi rog să îşi facă datoria cum au făcut-o până acum, cu multă responsabilitate şi vor găsi sprijin în mine!
A consemnat Erika Mărginean
UPDATE
Vestea tristă a dimineții de 19 decembrie 2022: cel care a fost primarul de Toplița, prefectul de Mureș, ministrul Apărării, Mircea Dușa a încetat din viață la 67 de ani. RIP!