Am avut o discuţie interesantă, zilele trecute, cu un tânăr postdecembrist. Nu puteam să nu remarc diferenţa de gândire şi de percepţie a realităţilor între un postdecembrist şi altul care a trăit , fie şi doar câţiva ani, în epoca de aur!

Era vorba despre angajatori, angajaţi şi management. În opinia tânărului postdecembrist munca omului trebuie recompensată. Trebuie să existe o înţelegere fermă între angajator şi angajaţi. Primul trebuie să ştie ce pretinde, iar angajaţii trebuie să ştie că vor fi plătiţi întocmai şi la timp, pentru munca prestată. Nu se acceptă niciun fel de scuză! Problemele personale ale angajatorului sunt la fel de personale ca şi cele ale angajaţilor, dar nu au ce căuta în relaţia lor contractuală! Dacă te-ai angajat să-ţi plăteşti omul pentru munca prestată în data Z, apoi trebuie să te ţii de cuvânt! Angajaţii tăi trebuie să fie pe primul loc, pentru că tu, ca angajator trăieşti de pe urma sudorii lor! Dacă angajatul e mulţumit, respectat şi tratat cât de cât omeneşte, îţi va aduce profit şi toată lumea va fi mulţumită. Dacă tu nu-ţi respecţi cuvântul, întârzii cu plata salariilor o zi, o lună sau mai multe luni, să nu te aştepţi să-ţi meargă afacerea! „Cum e turcul şi pistolul”, nu-i aşa?

Dacă tu ca angajator nu te pricepi la problemele tehnice şi nici nu ai om pe domeniul tehnic care să te îndrume, poţi  fi sigur că mai curând sau mai târziu problemele te vor depăşi. Dacă ai fi plătit  unul sau doi specialişti la timp şi onorabil, ai fi scăpat de tot felul  de probleme, de nemulţumirea angajaţilor sau de sabotajul celor pe care nu i-ai plătit la timp şi care se răzbună apoi, fiecare după posibilităţi. Vei bate pasul pe loc şi îţi va fi din ce în ce mai greu să te menţii la suprafaţă. Asemenea specimene de angajatori nu ar supravieţui nici măcar un an, dacă angajaţii căliţi în epoca de aur nu ar da apa la moara lor! 

Chiar dacă le-a ajuns cuţitul la os şi pun de o revoltă, mereu se va găsi un spărgător de grevă ca să-l salveze pe patron! Nu de dragul lui, ci din cauza numeroaselor probleme pe care trebuie să le rezolve, târându-şi zilele de la o promisiune la alta, primind câţiva lei pe sub mână, turnându-i pe ceilalţi, călcând peste demnitatea lor umană. O mamă bolnavă, lipsa unui susţinător sau cine ştie ce scuză pot invoca, dar sucirea lor strică revolta!

Oare câte generaţii de postdecembrişti ar trebui să ne mai dea lecţii, până când toţi  care muncim acum ca nişte sclavi pe plantaţia de bumbac vom spune: până aici a fost! Nu ne-ai plătit la timp? Adio, am plecat!