Etichete
Coreea de Sud, Digital, Dorin, fezabilitate, florea, NIPA, primar, Seoul, Targu Mures, vizita
O delegaţie din Seoul, reprezentată de cea mai importantă agenţie guvernamentală a Coreei de Sud (NIPA) din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, se află în această săptămână la Târgu Mureş. Despre importanţa vizitei a vorbit primarul municipiului Târgu Mure, dr. Dorin Florea, într-o conferinţă de presă, joi, 8 august 2013.
După aproape patru ani de pregătiri strategia DigitalMures.com începe să prindă contur, finanţarea Studiului de Fezabilitate de către NIPA fiind doar una dintre reuşitele administraţiei mureşene.
“Aşa cum am fost pionierii sistemului de urgenţă 112 (pentru cei care nu ştiu acest sistem a fost realizat de primăria Tîrgu Mureş , cu sprijinul SMURD şi apoi extins la nivel naţional) tot aşa vreau să implementăm aici un sistem real, eficient, utilizat în masa de către cetăţeni care apoi să poată fi preluat de orice oraş din Romania,” a declarat primarul.
“Studiul de Fezabilitate realizat de NIPA va fi un reper şi o garanţie pentru companiile private interesate să intre într-un parteneriat public privat cu Primăria Tîrgu Mureş pentru implementarea proiectului. NIPA se traduce în experienţă, seriozitate şi eficienţă coreeană, exact ceea ce ne dorim aici în Tîrgu Mureş, şi în România în general,” a spus Dorin Florea.
“Niciun investitor serios nu vine să dezvolte ceva în România pentru că îl invită Năstase, Boc, Ungureanu, Ponta sau Florea. Vine când are în faţa un Studiu de Fezabilitate garantat şi o administraţie care le inspiră încredere şi sustenabilitate”, a subliniat primarul Florea.
“Suntem aici pentru a realiza Studiul de Fezabilitate al proiectului îndrăzneţ al primăriei Tîrgu Mureş, pentru a ne împărtăşi experienţa şi cunoştinţele cu România. Am decis să finanţăm acest studiu deoarce implementarea unui asemenea proiect poate genera un exemplu demn de urmat de către orice administraţie locală din lume,” a declarat Yoonsik Kim, consultantul şef al NIPA.
În cadrul primei săptămâni de lucru delegaţia coreana împreună cu echipa DigitalMures.com au avut întâlniri cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş, Universitatea Petru Maior, Dispeceratul de Urgenţă, Camera de Comerţ şi diferite alte entităţi locale urmând ca pânş în luna noiembrie, a.c., când va fi finalizat Studiul de Fezabilitate, şirul întâlnirilor să continue atât în România cât şi în Coreea de Sud.