Sigla Roşia Montană Gold Corporation, acel inel de aur răsucit, un fel de banda Moebius îmi sugerează povestea fără de sfârşit al proiectului. De la agenda managerială de pe biroul meu până la ultimul videoclip de pe You Tube, peste tot îmi sare în ochi mesajul: spune Da pentru Roşia Montană.

“Vrem să muncim” versus “Jos cianura”!
Am încercat să urmăresc toate argumentele şi pro şi contra, încercând să înţeleg cine ar dreptate. Cei care scandează Vrem să muncim, sau cei care protestează împotriva proiectului, departe de Roşia Montană?
Corporaţia are bani şi a şi plătit ba un sandviş şi o apă, ba o excursie la adunările de la Roşia Montană. La început părea organizată toată mişcarea cu precizia unui ceas elveţian: când, unde şi câţi “mineri” cer locuri de muncă, câţi bat cu peturle ritmul acelui imn al minerilor. Filmările, intrările în direct pe la televizuni, totul era regizat ca la spectacol. Costumele nou-nouţe marca RMGC cu lămpaş pe casca de miner, cizmele de cauciuc afundate în noroul lipicios din galerii…Apoi protestele împotriva proiectului s-au înmulţit şi regizorii au trecut la improvizaţii. Doamna Sanda a eşuat lamentabil, încurcându-se în iţele ciorapilor tricotaţi, iar minerii s-au baricadat în galeria –muzeu lăsându-i doar pe ortacii cu mâncarea să meargă la ei.

Premieruil, salvator de ortaci
Premierul n-a mai răbdat şi coborând în mină i-a convins pe cei 33 de mineri, printre care şi dentistul, să iasă la suprafaţă. Au şi ieşit ortacii îmbrăcaţi în costumele acelea nou-nouţe, proaspăt bărbieriţi, “obosiţi” după 4-5 zile şi tot atâtea nopţi petrecute în subteran, în umiditate, întuneric, în condiţii vitrege, făcându-şi nevoile la câţiva metri de locul unde stăteau-bănuiesc că în picioare, dat fiind nămolul lipicios ce mustea pe jos. Revederea cu cei dragi a fost emoţionantă. Mi-a rămas în memorie imaginea unei minore care plângea
săraca atât cât îi permitea talentul de actriţă debutantă, ca “să iasă tati din baie”. Nu prea ştia să spună de când nu l-a văzut pe tati, dar asta nici nu mai conta, gemea de-a dreptul de disperare că tati nu mai vine. Nu am mai văzut-o, în schimb am văzut câteva neveste de miner frumos îmbrăcate şi machiate, aşa cum le stă bine unor femei sărace, neveste de mineri care nu au ce pune pe masă. Şi care nu vor decât să muncească.

Spectacol sunet şi lumină de lămpaş
Apoi au fost anunţaţi jurnaliştii că se poate vizita galeria unde au fost baricadaţi cei 33 de ortaci. Odată cu premierul eliberator presa nu avea voie să coboare, iar acum se făcea transmisiune directă din locul unde au stat ortacii. La întrebarea cum a fost acolo, ortacii repetau ca pe o poezie bine învăţată: a fost greu. Întuneric, noroi, şi nici un loc pe ce să stai. Cum au putut rezista în poziţie de drepţi, zi şi noapte, rămâne un mister. Nimeni nu i-a întrebat, iar ei nu au povestit.
Ne-au anunţat că prelungesc protestul cu încă două ore, ca să vadă şi presa în ce condiţii ortacii luptă pentru locurile lor de muncă. Minerii s-au aliniat la un perete, Cristian Albu dirija intrarea jurnaliştilor, transmisiunile în direct la câteva posturi de televiziune, după care i-a liniştit pe ortaci: încă puţin şi ieşim!

Murim, luptăm…cu calm

În acest timp protestele în câteva oraşe mari, în capitală, dar şi peste hotare au continuat, fiecare protest adunând tot mai mulţi participanţi. Ciudata poveste a băieţelului mâncat de maidanezi a iscat protestele iubitorilor de animale, şi n-au lipsit nici cei care au cerut piste pentru biciclişti . Specialişti în geologie, cercetători români au venit cu fel de fel de argumente pro şi contra mineritului la Roşia Montană.
După ce premierul a anunţat cu mult înaintea vizitei sale eliberatoare că subiectul Roşia Montană se închide şi cu asta basta, a format Comisia Specială care să meargă să vadă datele problemei la faţa locului, ca pe urmă să fie dezbătut proiectul în Parlament. Nu intru în chinurile facerii comisiei, în scuzele celor care nu vroiau să meargă, nici despre huiduielile incasate de ecologistul Cernea nu vorbim aici. Nu pomenim nici despre problemele juridice care nu ar fi ok în jurul proiectului. Are cine să le facă. Menţionăm în schimb că spiritele par că s-au mai calmat. Nu a mai apărut niciun articol pe siteul lui Cristian Albu, nu a mai filmat nimic suceveanul după ce a demonstrat că fuga e sănătoasă, mai ales când eşti fugărit de falşi mineri, nu am mai auzit nici de Eugen David cel care l-a dat afară de pe proprietatea sa pe deputatul curios de unde are bani de broşuri pentru fiecare parlamentar.

Harta mea e cea bună

S-au dat declaraţii, s-au contestat şi respins când de unii când de alţii. Directorul general al Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea a fost contrazis de Cătălin Hosu de la RMGC, pe harta geologică.
“Menţionăm că autoritatea naţională unanim recunoscută la nivel naţional, Comisia Naţională pentru Siguranţa Barajelor şi Lucrărilor Hidrotehnice (CONSIB), a emis acordul de funcţionare în siguranţă pentru barajul de la Roşia Montană. RMGC acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplină respectare a cadrului legal. Practicile noastre de afaceri exclud orice tentativă de a eluda sau încălca dispoziţiile legale”, subliniază Cătălin Hosu într-un comunicat.

Cianura e otravă
În acelaşi timp apar tot mai multe dovezi că peste tot în lume unde s-a extras aurul folosind cianura mediul s-a deşertificat, s-au otrăvit aerul, solul şi apele.
Nu trebuie să fii specialist să-ţi dai seama că am avea mai multe de pierdut decât de câştigat cu mineritul la Roşia Montană!

Vă vând un pont
Locurile sunt frumoase, ceva pensiuni sunt, meşteşugurile tradiţionale ale moţilor nu au fost uitate…dacă ar deschide o mină pentru oamenii cu bani dornici să retrăiască un episod din viaţa căutătorilor de aur? S-ar putea amenaja un sat Eldorado de Roşia Montană. Cazarea în căsuţe de lemn de 1-2 persoane, cu baie comunală, cu magazine mici în care să găsească scule pentru minerit, cu salon ca în vestul sălbatic, un hotel, o herghelie, post de şerif…tot tacâmul, cu pază şi îngrădit unde ar putea veni cei cu portofelul doldora ca să caute aur. Şi dacă chiar ar găsi, o cotă parte ar putea fi a lor. Nu e idee genială? Şi v-am oferit-o moca!
Cei care nu ar vrea să caute aur, ar putea vizita galeriile romane, satele din munţii Apuseni, ar putea să înveţe cum se fac ciubere şi linguri de lemn…
Turismul ar putea fi salvarea Roşiei Montană!
Poimâine e din nou duminică. Dacă e duminică sunt proteste împotriva mineritului de la Roşia Montană. Liniştea ortacilor oare ce înseamnă?